înapoi
„Ghidul de Stil cu norme etice pentru jurnaliși” va fi reeditat // Anunț de angajare experți
Data limită de înregistrare
20 Iunie 2026
Secretariatul Consiliului de Presă din Republica Moldova anunță un concurs de angajare a unei echipe de până la trei experți în domeniul mass-media, care vor actualiza și completa „Ghidul de Stil cu norme etice pentru jurnaliști”.
„Ghidul de Stil cu norme etice pentru jurnaliști” este o lucrare de referință în jurnalismul din Republica Moldova, apreciată de experții media și de jurnaliști ca un instrument util de lucru, care oferă recomandări detaliate privind redactarea materialelor jurnalistice și respectarea standardelor etice ale profesiei. Ghidul a fost editat în 2009 și reeditat în 2011.
La 17 ani de la prima publicare, Ghidul necesită adaptări și completări pentru a răspunde noilor provocări și dileme etice cu care se confruntă profesioniștii media în contextul dezvoltării noilor media, al utilizării inteligenței artificiale și al schimbării obiceiurilor de consum media. În acest scop, Secretariatul Consiliului de Presă angajează o echipă de până la trei experți în domeniul mass-media, cu experiență relevantă în elaborarea unor ghiduri și a altor lucrări cu recomandări practice destinate jurnaliștilor.
Criterii de selectare:
- studii superioare finalizate în jurnalism, comunicare sau alte domenii conexe;
- experiență profesională de minimum cinci ani în mass-media/jurnalism;
- cunoștințe solide privind etica jurnalistică și standardele profesionale;
- experiență dovedită în elaborarea, revizuirea sau editarea de ghiduri, manuale sau publicații de specialitate;
- abilități excelente de analiză, redactare și sinteză;
- abilitate de lucru în echipă și respectarea termenelor-limită.
ATENȚIE: Sunt acceptate dosare ale echipelor formate din 2-3 experți. Dosarul va conține:
- o scrisoare de intenție/notă informativă a echipei, care va include și descrierea experienței relevante, inclusiv exemple de ghiduri și alte lucrări elaborate anterior;
- CV-urile actualizate ale fiecărui membru al echipei de experți;
- oferta comercială, care va include suma netă solicitată (în lei moldovenești) pe zi de lucru pentru fiecare membru al echipei.
Termen limită de aplicare: 20 iunie 2026 inclusiv.
Dosarul complet va fi expediat la adresa: consiliuldepresa@gmail.com, cu mențiunea „Concurs Ghid de Stil” în subiectul mesajului.
Doar echipele pre-selectate vor fi invitate la interviu.
Termenii de referință pot fi consultați AICI.
Pentru informaţii suplimentare:
Tel.: (022) 220996
Persoană de contact:
Secretariatul Consiliului de Presă