back
„Uniți pentru libertatea presei. Adevărul nu poate fi suprimat!” – flashmob de Ziua Libertății Presei
Foto: API
Reprezentanții Asociației Presei Independente (API), ai societății civile și jurnaliști au participat la un flashmob, în fața Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în contextul Zilelor Libertății Presei 2023, pentru a evidenția consecințele războiului asupra presei libere și independente și pentru a susține jurnaliștii care relatează despre război.
Organizatorii evenimentului precizează că sloganul „Uniți pentru libertatea presei. Adevărul nu poate fi suprimat!” accentuează cât este de important ca jurnaliștii să-și desfășoare activitatea într-un mediu sigur, fără a fi persecutați.
Nadine Gogu, directoare executivă CJI, a menționat că a venit cu colegii în fața sediului Ambasadei Federației Ruse pentru a reitera mesajul „NU Războiului”, dar și pentru a se solidariza cu jurnaliștii care reflectă profesionist tematica războiului. „La un an de la declanșarea invaziei în Ucraina, constatăm, cu regret, că numărul jurnaliștilor care și-au pierdut viața, exercitându-și meseria, este în creștere și, în unele cazuri, putem vorbi chiar de execuții sau crime de război. În același timp, remarcăm că în Rusia crește numărul jurnaliștilor privați de libertate pentru că încearcă să spună lucrurilor pe nume”, a adăugat N. Gogu.
Directorul API, Petru Macovei, este de părerea că sunt puțini jurnaliști care scriu materiale obiective și profesioniste, spun adevărul și au curajul să condamne un război, așa cum este cel al Federației Ruse în Ucraina: „Acești jurnaliști, puțin, dar valoroși, trebuie susținuți și apreciați pentru demnitatea cu care își fac munca și riscurile la care sunt supuși atunci când relatează din zone periculoase”.
Participanții la flashmob au ținut în mână pancarte cu îndemnul „Opriți Războiul!” și caricaturi care ilustrează crimele împotriva jurnaliștilor, care reflectă războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, oprimarea presei în Rusia, dar și amplificarea propagandei în întreaga lume.
Pe parcursul lunii mai 2023, organizațiile și redacțiile media vor desfășura un șir de evenimente în contextul Zilelor Libertății Presei. Calendarul evenimentelor poate fi consultat aici.
Ziua Mondială a Libertăţii Presei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 1993, pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare.