• 03 Mai 2023

    Un grup de deputați ai Parlamentului Republicii Moldova au înregistrat proiectul unei hotărâri pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023-2026 și a Planului de acțiuni privind implementarea acestuia. Proiectele au fost elaborate în cadrul unui grup de lucru cu participarea experților Asociației Presei Independente (API), ai Asociației Presei Electronice (APEL), dar și a reprezentanților unor instituții publice și autorități naționale.

  • 03 Mai 2023

    Reprezentanții Asociației Presei Independente (API), ai societății civile și jurnaliști au participat la un flashmob, în fața Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în contextul Zilelor Libertății Presei 2023, pentru a evidenția consecințele războiului asupra presei libere și independente și pentru a susține jurnaliștii care relatează despre război.

  • 27 Aprilie 2023

    Portalul Stopfals.md, gestionat de Asociația Presei Independente (API), a obținut premiul Delegației Uniunii Europene pentru cel mai bun proiect împotriva dezinformării. În cadrul primei ediții a Galei premiilor pentru lupta împotriva dezinformării au fost oferite premii la patru categorii: mass-media împotriva dezinformării, societatea civilă împotriva dezinformării, proiecte ce vizează combaterea dezinformării și educație media.

  • 15 Martie 2023

    La Ungheni a avut loc un eveniment de prezentare a rezultatelor activității Celulei de Comunicare de Criză (CCC), care a întrunit atât membrii rețelei, cât și locuitori din Ungheni și beneficiari ai diferitor activități desfășurate în perioada decembrie 2022 - martie 2023. Evenimentul a avut loc în martie 2023 la Biblioteca Publică „Dimitrie Cantemir” și a fost organizat de Asociația Presei Independente (API) în cadrul proiectului CCC Ungheni realizat în parteneriat cu Deutsche Welle Akademie (Germania).

  • 26 Ianuarie 2023

    Asociația Presei Independente (API) și portalul Stopfals.md lansează ABC-UL DEZINFORMĂRII – un instrument digital interactiv pentru a-i ajuta pe consumatorii de produse informaționale să se documenteze și să verifice afirmațiile din spațiul public. Platforma este concepută și structurată ca un abecedar virtual, în care sunt prezentate și explicate cuvintele, termenii sau expresiile cel mai des întâlnite în știrile false și în diferite speculații. Unele explicații sunt însoțite de elemente de animație, inserturi video sau linkuri la articolele de dezmințire, publicate de portalul Stopfals.md sau de alte surse credibile de verificare a faptelor.

  • 11 Ianuarie 2023

    „Burnout” sau sindromul epuizării profesionale este o stare de epuizare, fizică sau psihică, care conduce la scăderea performanțelor la locul de muncă, afectează relațiile cu cei din jur și calitatea vieții. Specialiștii spun că de epuizare profesională sunt afectate în special persoanele cu program de muncă stresant, cu responsabilități mari și care interacționează cu mulți oamenii. În ultimii ani, tot mai multe redacții și jurnaliști se ciocnesc de această problemă serioasă.

  • 04 Ianuarie 2023

    Asociația Presei Independente (API) lansează E-learning.api.md – o platformă de instruire online pentru jurnaliștii practicieni și studenții facultăților de jurnalism, interesați să-și îmbunătățească cunoștințele și abilitățile de reflectare corectă a temelor și subiectelor de interes public. Platforma E-learning.api.md va găzdui pachete de training în format digital la diferite teme. Fiecare curs va fi structurat pe module și sesiuni, cu informații teoretice, exemple și studii de caz, recomandări și resurse pentru studierea aprofundată a subiectului. La finalul cursului, utilizatorii își vor putea evalua cunoștințele prin intermediul unui test, iar dacă vor răspunde corect la majoritatea întrebărilor, platforma va genera un certificat.

  • 23 Decembrie 2022

    Asociația Presei Independente (API) a prezentat rezultatele primei monitorizări a instituțiilor media din perspectiva diversității și incluziunii în cadrul mesei rotunde organizate la 22 decembrie. Evenimentul a fost organizat de API în cadrul proiectului „Cetățeni Activi, Comunități Prospere, Faza II", componenta „Jurnaliștii pentru diversitate și incluziune: responsabilitate și angajament", finanțat din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

  • 02 Decembrie 2022

    Forumul Mass-Media 2022 a adoptat o Rezoluție, în care sunt formulate unele concluzii privind situația mass-mediei în R. Moldova și solicitări concrete către autorități. Documentul va fi expediat decidenților politici și administrativi din țară, organizațiilor internaționale și partenerilor de dezvoltare.

  • 30 Noiembrie 2022

    La 22 și 23 noiembrie 2022 s-a desfășurat a șaptea ediție a Forumului Mass-Media din Republica Moldova – cel mai reprezentativ eveniment al comunității jurnalistice moldovenești. La dezbaterile, atelierele, activitățile de networking din cele două zile ale Forumului au participat circa 150 de jurnaliști, editori, manageri media, dar și reprezentanți ai instituțiilor publice, autorităților de reglementare, experți din țară și de peste hotare. Forumul Mass-Media este convocat anual de Consiliul de Presă, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociaţia Presei Electronice (APEL). Ediția 2022 a fost organizată în parteneriat cu Freedom House.

  • 24 Noiembrie 2022

    ​În cadrul unui eveniment special al Forumului Mass-Media 2022 a fost lansată a patra ediție a „Cărții Negre a risipei banilor publici în Republica Moldova”, în care sunt incluse opt investigații jurnalistice bine documentate, publicate în anul curent, despre utilizarea deficientă și delapidare a banilor publici și a asistenței internaționale pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

  • 24 Noiembrie 2022

    Autorii și autoarele celor mai bune investigații jurnalistice din anul 2022 au fost premiați de Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania) și Asociația Presei Independente (API). Evenimentul de premiere a avut loc pe 22 noiembrie, în cadrul Forumului Mass-Media 2022. Concursul național „Investigațiile jurnalistice ale anului” este la a cincea ediție, fiind organizat pentru a stimula jurnaliștii de investigație din Republica Moldova și a aprecia meritele acestora în lupta împotriva corupției și a altor fărădelegi.