en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


API: 20 de ani pentru o presă profesionistă, neangajată şi profitabilă
Ştiri API
Vizită de studiu în Germania pentru jurnaliști

Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate anunță o vizită de studiu în Germania pentru 8 jurnaliști. Prioritate se va oferi jurnaliștilor de investigație și celor care au participat anterior la atelierele organizate de Fundație, în comun cu Asociația Presei Independente (API). Vizita va avea loc în perioada 10-16 decembrie. Toate costurile vor fi acoperite de organizatori.

Jurnaliștii selectați vor vizita unele dintre cele mai importante instituții de profil din Germania. Va fi planificată o vizită la sediul Parlamentului German, dar și o vizită la Casa Presei (Pressehaus) conferința de presă a Guvernului Federal, care are loc săptămânal și la care participă reprezentanții tuturor ministerelor din cadrul Guvernului Federal al Germaniei. Totodată, vor fi organizate mai multe întâlniri cu jurnaliști de investigație din Berlin, jurnaliști aflați în exil. O altă componentă a vizitei de studiu va fi și organizarea unor ateliere de lucru la tema ‘‘O introducere în sistemul media german’’, ’’Prezentarea și utilizarea noilor formate digitale și a jurnalismului de inovație’’ facilitate de către expertul media din cadrul Universității Makromedia – Profesorul Gernot Wolfram, dar și atelierul de lucru ’’Instrumente pentru procesarea conținutului media, mobile reporting-ul, instrumentele Google pentru jurnaliștii de investigație’’ facilitat de către experții din cadrul rețelei de traineri media ‘‘Netzwerk-Medien Trainer AG’’. În cadrul vizitei va fi prezent un traducător care va putea traduce din limba germană în limba română și vice-versa.

Doritorii de a participa vor trimite CV-ul și o scrisoare de motivare pe adresele de e-mail vladimir.gilca@fnst.org și diana.lungu@api.md până la data de 3 decembrie, ora 18.00.

Pentru detalii, contactați:

Vladimir Gîlcă, coordonator de proiecte al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate 

vladimir.gilca@fnst.org

+373 79 00 53 34

Diana Lungu, coordonatoare comunicare la Asociația Presei Independente

diana.lungu@api.md

022 210602

Acest eveniment este organizat cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania în cadrul proiectului "Dezvoltarea cooperării cu societatea civilă în țările Parteneriatului Estic și Rusia".

comments powered by Disqus


MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Cronică API
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Demisie pe Facebook. Un consilier PPEM din CMC pleacă din funcție
Fracțiunea PPEM din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a rămas fără un consilier. Victor Lutenco a anunțat în dimineața zilei de 16 ianuarie că a depus…
16 Ianuarie 2018
(ULTIMĂ ORĂ) Judecătorul Iurie Obadă, cel care l-a trimis în arest pe Andrei Braguța, A FOST DEMIS
Judecătorul Iurie Obadă, cel care l-a trimis, în luna august 2017 în arest pe Andrei Braguța, tânărul decedat ulterior în penitenciar, a fost demis de…
16 Ianuarie 2018
(Foto/Video) Primul festival de Datini și Obiceiuri Românești a avut loc la Cimișlia
  Prima ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri Românești s-a desfășurat la Cimișlia în ajunul sărbătorii creștine, Sfântul Vasile.   Evenimentul a întrunit mai…
16 Ianuarie 2018
Șefa grupului alimentar de la DETS Buiucani, pedepsită cu amendă de 70 de mii de lei pentru trucarea licitațiilor și livrarea cartofilor stricați în grădinițe
Șefa grupului alimentar de la Direcția Educație, Tineret și Sport (DETS) Buiucani, Natalia Braga-Bajora, învinuită de trei episoade de trucare a licitațiilor în educație și…
16 Ianuarie 2018
Expoziție de echipamente ale structurilor de forţă la muzeul din Orhei
La Muzeul de Istorie și etnografie din Orhei a fost inaugurată o expoziție de uniforme, semne distinctive, medalii și insigne, chipiuri, căști, etc. din peste…
16 Ianuarie 2018
Concluzia Procuraturii: Procurorul din Ungheni nu a încălcat legislaţia
Ion Steclari, procurorul Procuraturii Ungheni, despre care ZdG a scris în decembrie 2017 că se pregăteşte să se mute într-o casă nouă, de milioane, înregistrată…
16 Ianuarie 2018
Premierul României și-a anunțat demisia
Premierul Romaniei, Mihai Tudose si-a anuntat demisia, luni, 15 ianuarie, după sedinta Comitetului Exacutiv al Partidului Social Democrat (PSD), partid care l-a înaintat în această…
15 Ianuarie 2018
Milioane înecate într-un apeduct cu „apă moartă”
Peste trei milioane de lei. Atât s-au investit în ultimii cinci ani într-un sistem de aprovizionare cu apă la Ciuciuleni, Hâncești - un sat cu…
15 Ianuarie 2018
Пропавшие без «Вести». Когда в Молдове отключат российские новости
Фото иллюстративное: news-mt.ru Пропавшие без «Вести». Когда в Молдове отключат российские новостиЧерез месяц с молдавских телеканалов должны исчезнуть российские новости и информационно-аналитические...
15 Ianuarie 2018
Ilan Șor, audiat în dosarul lui Chiril Lucinschi. Cei doi confirmă relațiile de afaceri, dar susțin că banii sunt legali
Primarul or. Orhei și liderul partidului care-i poată numele, Ilan Șor, a fost audiat în calitate de martor al acuzării în dosarul de spălare de…
15 Ianuarie 2018
Директор «Объединения рынков»: Расходы оптимизировать не получилось
Главной целью на 2018 год Юрий Влас назвал модернизацию овощного рынка. В то время как доходы городских рынков выросли более чем на 1,5 млн леев,…
15 Ianuarie 2018
Consilierii Partidului Nostru din mun. Bălți anunță greva foamei. „Vrem să fim auziți”
Consilierii „Partidului Nostru” din municipiul Bălți au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, greva foamei. „Vrem să fim auziți”, au spus aceștia. Potrivit consilierilor…
15 Ianuarie 2018
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work