Asociația Presei Independente (API) a prezentat ultimul raport de monitorizare a presei online în campania electorală 2020, în care constată accentuarea caracterului partizan al unor portaluri în ultima săptămâna înaintea turului II al scrutinului prezidențial și utilizarea continuă a acestor resurse online ca instrumente de denigrare a oponenților politici. Raportul se referă la perioada 8 – 14 noiembrie 2020 și conține analiza datelor cantitative și calitative referitoare la comportamentul editorial a 12 portaluri informaționale[1] de limbă română și limbă rusă. Monitorizarea a avut loc în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte.
Cercetătoarea media Aneta Gonța care a prezentat raportul de monitorizare, a menționat că 8 din cele 12 portaluri analizate de API au avut, în general pe durata campaniei și în special în ultima săptămâna a acesteia, un comportament editorial părtinitor, orientat spre promovarea masivă și favorizarea candidatului Igor Dodon și/sau prezentarea în context negativ și discreditarea candidatei Maia Sandu. Celelalte portaluri monitorizare au reflectat campania relativ echilibrat, fără tendințe evidente de favorizare sau defavorizare a concurenților electorali, sau au publicat materiale care au favorizat-o ușor pe Maia Sandu. Campania de denigrare a candidatei PAS a avut loc prin informații false, speculații fără nicio bază factuală sau probe, titluri și exprimări calomnioase și discriminatoare, care atentează la demnitatea umană și pot incita la ură, fără oferirea dreptului la replică, dar și prin contrapunerea artificială a unui candidat prezentat ca apărător al statalității și al valorilor creștine și a unei candidate care intenționează să distrugă statalitatea și susține minoritățile sexuale.
Pentru ultima săptămână a campaniei electorale, autorii raportului au constatat următoarele tendințe generale:
Mai multe detalii puteți găsi în Raportul de monitorizare nr. 7, publicat pe paginile web www.api.md și www.alegeliber.md. Concluziile generale ale raportului vor fi disponibile în curând și în limbile engleză și rusă.
Pentru detalii suplimentare, contactați-ne la numărul de telefon 022 210602 sau la rodica.malic@api.md, persoană de contact: Rodica Malic, coordonatoare comunicare API.
Raportul este realizat de Asociația Presei Independente (API) în cadrul unui proiect de monitorizare a mass-media implementat cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy (SUA). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.
[1] (în ordine alfabetică): Actualitati.md, Agora.md, Aif.md, Gagauzinfo.md, Kp.md, Newsmaker.md, Noi.md, Realitatea.md, Sputnik.md, Timpul.md, Unimedia.info, Vedomosti.md