en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


Memoriu privind libertatea presei în Republica Moldova (3 mai 2017 – 3 mai 2018)

Pe parcursul anului 2017, mass-media din Republica Moldova a fost afectată de aceleași probleme ca în anii trecuți: pluralism fără diversitate, concentrarea proprietății mass-mediei, lipsa de transparență a beneficiarilor reali, o piață de publicitate insuficient dezvoltată și cu semne de acaparare, acces tot mai dificil la informațiile de interes public, ingerința politicului în activitățile editoriale ale anumitor instituții de presă, audiovizualul public detașându-se tot mai vizibil de funcția sa de serviciu public în favoarea elogierii puterii, regulatori obedienți guvernării și măsuri legislative presărate cu tentative de controlare a spațiului mediatic sub pretextul contracarării propagandei, pornografiei infantile sau protecției datelor cu caracter personal, intimidarea jurnaliștilor. Totodată, potrivit clasamentului privind libertatea presei în anul 2017, realizat de organizația „Reporteri fără frontiere”, Republica Moldova a coborât de pe locul 80 pe 81, cu un scor de 30,08 puncte.

Pe plan extern, fragilitatea libertății mass-mediei a fost un motiv de îngrijorare pentru partenerii țării: în ultimele sale concluzii privind Republica Moldova, emise la 26 februarie 2018, Consiliul UE pentru Afaceri Externe a menționat expres că „libertatea și pluralismul mass-mediei sunt precondițiile unei societăți democratice”, solicitând autorităților să înfăptuiască reforme care „să abordeze concentrarea proprietății mass-mediei și să garanteze libertatea și pluralismul presei”.

Concentrarea și lipsa de transparență în proprietatea mass-media

Conform Indicelui privind Starea Presei din Republica Moldova pentru 2017, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent, fenomenul monopolizării pieței media continuă. Piața media este dominată de două mari trusturi, unul fiind deținut de liderul partidului de la guvernare, PDM, și de persoane apropiate acestuia, al doilea aparținând unor persoane apropiate președintelui Igor Dodon. Același raport mai punctează că celelalte câteva instituții media existente sunt „departe, ca dotare și forțe, de a concura cu aceste trusturi”. Chiar dacă legea a fost modificată astfel, încât un singur proprietar de media să nu poată deține mai mult de două licențe în sfera audiovizualului, impactul noii norme legale a fost neglijabil. În mai 2017, licențele de emisie pentru posturile de televiziune Canal 2 și Canal 3, deținute de președintele PDM, Vladimir Plahotniuc, prin compania General Media Group (GMG), au fost cesionate companiei Telestar Media, fondată de consilierul său de PR, Oleg Cristal. Adresa televiziunilor a rămas însă aceeași. Rapoartele de monitorizare ale CJI privind elementele de propagandă, manipulare informațională și încălcare a normelor deontologiei jurnalistice în spațiul mediatic autohton atestă un grad înalt de similitudini între multe materiale produse de posturile Prime, Publika TV, Canal 2 și Canal 3.

La celălalt pol, peisajul mediatic autohton este dominat de canalele și portalurile afiliate Partidului Socialiștilor și președintelui Igor Dodon (Accent TV, NTV, Aif.md).

Piața publicității monopolizată

Publicitatea este una dintre puținele surse de venit alternative finanțării directe de către proprietar, care permite să fie evitate potențialele ingerințe în politica editorială a redacțiilor. Totuși, potrivit experților, dimensiunea redusă a pieței de publicitate și înțelegerea nescrisă de tip cartel între doi mari actori de pe piață nu le permit instituțiilor media independente să aibă acces liber la plasatorii mari de publicitate. Astfel, agenția Casa Media, despre care presa a scris că i-ar aparține lui Vladimir Plahotniuc, direcționează fluxul monetar disponibil către instituțiile din trustul GMG, afiliate aceluiași politician. Cea de-a doua agenție cu pondere pe piața de publicitate este Exclusive Sales House, parte a trustului Exclusive Media Company, deținut de parlamentarul socialist Corneliu Furculiță. Împreună, cele două companii controlează circa două treimi din volumul pieței.

În ianuarie 2018, un grup de instituții media (PRO TV Chișinău, RTR-Moldova, Jurnal TV și TV 8) au sesizat Consiliul Concurenței privind existența unei înțelegeri de cartel, prin care fluxurile financiare sunt distribuite în raport de 80% (Casa Media) la 20% (Exclusive Sales House). Oficial, niciun răspuns nu a parvenit până în prezent de la autoritatea de reglementare a concurenței.

Angajarea politică și propaganda internă a redacțiilor afiliate unor politicieni

Concentrarea proprietății mass-mediei și monopolizarea surselor de venit din publicitate sunt principalii factori care determină situația vulnerabilă a presei: cele mai multe dintre redacțiile mari sunt angajate politic, iar politica lor editorială este formată direct în funcție de interesele proprietarilor lor. Mai mult decât atât, pe parcursul anului 2017 s-a observat că aceste instituții au recurs la tehnici propagandistice și manipulative atunci când au reflectat numeroase subiecte de interes public major. Apogeul dezinformării interne a fost atins odată cu promovarea campaniei pentru adoptarea sistemului de vot mixt și a continuat pe parcursul anului 2017 și în primele luni ale lui 2018 în toate subiectele ce țin de reformele promise de guvernare, evaluările partenerilor occidentali ale politicilor interne, situația economică și recuperarea datoriei în dosarul „furtului miliardului”.

Rapoartele de monitorizare ale CJI privind elementele de propagandă, manipulare informațională și încălcare a normelor deontologiei jurnalistice arată că, pe parcursul anului 2017, precum și în primul trimestru al anului 2018, instituțiile media afiliate anumitor grupări politice favorizează direct și indirect anumiți politicieni și partide: Accent TV şi NTV Moldova – pe președintele Igor Dodon și PSRM, canalele holdingului GMG – PDM și pe liderul acestuia, Vladimir Plahotniuc, în timp ce Jurnal TV favorizează PPDA, în frunte cu Andrei Năstase.

Atât monitorizarea sus-menționată, cât și experții media semnalează că postul public de televiziune Moldova 1 tot mai des reflectă evenimentele de interes public într-un mod asemănător celui de la Prime TV, Canal 2, Canal 3 și Publika TV. Pe lângă structura comună și același unghi de abordare a știrilor, postul public a preluat și promovarea proiectelor și persoanelor apropiate PDM, inclusiv candidatul agreat tacit de acest partid în alegerile locale pentru Primăria municipiului Chișinău, Silvia Radu, dar și planul pentru construcția Chișinău Arena, anunțat de Vladimir Plahotniuc.

Între timp, în Găgăuzia se duc lupte politice pentru controlul Companiei publice regionale Teleradio Găgăuzia. Adunarea Populară de la Comrat a desființat, în decembrie 2017, cu votul a 19 deputați locali, Consiliul de Observatori al companiei publice. Experții locali susțin că lupta se duce între bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, și Adunarea Populară, controlată de democrați.

Măsuri de reglementare îndoielnice

Modificarea articolului 11 din Codul Audiovizualului, în vigoare din data de 1 octombrie 2017, prevede că mass-media audiovizuală trebuie să emită zilnic cel puțin opt ore de produs autohton. Conform Studiului de evaluare a cadrului juridic de reglementare şi autoreglementare a activităţii mass-mediei în Republica Moldova, prevederea este „una necesară, în scopul promovării şi dezvoltării produsului audiovizual autohton”, dar necesită ajustări care să permită „o abordare diferențiată a cotei de produs autohton obligatorie pentru radiodifuzori, or, capacitatea de producție a unui radiodifuzor local sau regional este diferită de cea a unui radiodifuzor național”, tot așa după cum „în zona radio (...) cotele de produs autohton pot fi atinse mai ușor decât în cazul televiziunilor”.

Subiectul protecției datelor cu caracter personal a rămas în atenția publică după ce mai multe ONG-uri au organizat mese rotunde, cu participarea reprezentanților instituțiilor de stat: Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii. În cadrul acelor evenimente, au fost discutate inclusiv prevederile legale propuse de CNPDCP cu scopul protejării datelor cu caracter personal care pot amenința libertatea de exprimare și îngrădi accesul la informații de interes public. Până în prezent, propunerile formulate de autorități au fost considerate inadecvate de către experții Consiliului Europei și de comunitatea media din Moldova, din moment ce obligativitatea jurnalistului de a-și justifica cererea de informații care conțin date personale ar putea duce la mai multe limitări ale drepturilor jurnaliștilor în procesul de obținere a informațiilor.

În octombrie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a propus să adopte un nou Regulament cu privire la modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe Portalul instanțelor naționale de judecată. Proiectul prevedea anonimizarea identității tuturor persoanelor fizice în textele hotărârilor publicate pe website și ar fi făcut imposibilă găsirea de către public a hotărârilor judecătorești în cauzele de rezonanță și a informațiilor privind modul în care s-au examinat asemenea cauze. Proiectul regulamentului a fost însă retras și înlocuit cu versiunea propusă de Curtea Supremă de Justiție (CSJ) abia după ce peste 70 de jurnaliști, instituții media și ONG-uri au semnat un apel public la adresa CSM și au organizat o acțiune de protest.

Impedimente din partea autorităților în asigurarea accesului la informație

Nici pe parcursul anului 2017, nici în primele luni ale lui 2018, Parlamentul nu a votat în lectură finală amendamentele la Legea cu privire la accesul la informație, adoptate în primă lectură încă în iulie 2016 și considerate prioritare în comunitatea media. În repetate rânduri, numeroase instituții publice și persoane oficiale le-au refuzat jurnaliștilor accesul la informații și evenimente de interes public, cazul cel mai rezonant fiind cel al fotojurnalistului Constantin Grigoriță. În calitate de fotoreporter al Asociației Presei Independente (API), el a fost exclus de la evenimente desfășurate de Președinție, iar plângerea pe care a depus-o în instanța de judecată împotriva lui Igor Dodon și a Aparatului președintelui a fost inițial respinsă, pentru ca ulterior să fie acceptată și, după mai multe amânări, dosarele să fie comasate.

Chiar dacă au existat procese de judecată câștigate de jurnaliști, o serie de instituții publice au continuat să ignore obligațiile legale de a oferi informații de interes public, invocând diverse motive. Centrul de Investigații Jurnalistice a câştigat un proces de judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC), care în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016 a limitat accesul jurnaliștilor la rapoartele financiare ale concurenţilor. Deși magistraţii au obligat Comisia să furnizeze datele, CEC, invocând protecția datelor cu caracter personal, a refuzat timp de mai multe luni să se conformeze. În cele din urmă, instituția a oferit acces „fragmentar” la listele cu sponsorii concurenților electorali.

În decembrie, API a inițiat procedura de executare silită a hotărârii CSJ prin care Î.S. „Poşta Moldovei” a fost obligată să ofere jurnaliștilor informații privind concursurile de achiziții publice desfășurate în anii 2014-2016 - date pe care întreprinderea de stat refuzase să le ofere pe motiv că nu ar fi furnizor de informație de interes public.

Un alt proces de judecată de rezonanță în domeniul accesului la informație, câștigat de jurnaliști la Curtea Supremă de Justiție, este cel al RISE Moldova împotriva Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În martie 2018, instanța supremă a obligat MAI să ofere reporterilor datele anunțării în urmărirea națională sau internațională a zece persoane, fiind creat un precedent în lupta pentru accesul la informație în Republica Moldova.

La sfârșitul anului trecut, un grup de jurnaliști care se bucură de recunoașterea colegilor din domeniu au înaintat o solicitare pentru intervievarea fostului prim-ministru Vlad Filat, deținut actualmente în Penitenciarul nr. 13. Solicitarea, adresată ministrului Justiției, directorului adjunct al Departamentului Instituții Penitenciare și șefului Penitenciarului nr. 13, făcea trimitere la prevederile legislației naționale și internaționale privind necesitatea asigurării transparenței în cazul unui dosar de asemenea rezonanță și importanță publică, însă cererea nu a fost admisă. Astfel, atât jurnaliștii, cât și cetățenii Republicii Moldova au fost privați de dreptul de a avea acces la informații de interes public de importanță deosebită în dosarul „furtului miliardului”, transformat ulterior în datorie publică.

În noiembrie 2017, Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care toate instituțiile medicale și agențiile subordonate erau obligate să coordoneze cu ministerul publicarea informațiilor pe rețelele sociale, răspunsurile la solicitările jurnaliștilor sau prezența la emisiuni. La scurt timp după aceea, Silvia Radu, numită în funcția de primar interimar a municipiului Chișinău, a emis o dispoziție identică, ambele ordine suscitând nemulțumirea comunității mass-media, care au întrevăzut posibilitatea unor abuzuri din partea funcționarilor cu scopul de a controla accesul presei la informații.

Atacuri și intimidări ale jurnaliștilor și instituțiilor de presă

Pe parcursul anului 2017 și începutul anului 2018, mai mulți jurnaliști, în special de investigație, au fost agresați și hărțuiți periodic, în diferite circumstanțe.

Reporterilor ZdG li s-a interzis să filmeze și să fotografieze în mai multe locuri publice. De exemplu, jurnaliștii au fost opriți de cel puțin două ori în timp ce încercau să fotografieze și să filmeze în apropierea clădirii Global Business Center, fiind și amenințați.

În februarie 2018, o reporteră RISE Moldova a fost intimidată de reprezentanți ai Fundației de caritate Sfântul Gheorghe” și ai platformei Caritate.md, după ce a fost publicat un teaser video la o investigație în care aceștia erau vizați.

În același timp, o jurnalistă de la Centrul de Investigații Jurnalistice a fost admonestată public de CSM; un reporter Jurnal TV a fost agresat verbal și fizic de Vladimir Hotineanu, deputat PDM; fotoreportera Jurnal de Chișinău a fost atacată fizic de proprietarii unui magazin; echipa de filmare Publika TV a fost intimidată de protestatari la un miting al opoziției; un reporter Prime nu a fost lăsat să intre la o ședință a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în timp ce posturile TV8 și Jurnal TV au semnalat bruiaje ale programelor lor în care Vladimir Plahotniuc era acuzat de comandarea unor asasinate.

Pe lângă acestea, trebuie menționate acțiunile de denigrare și ironizare întreprinse de simpatizanții guvernării (troli) pe rețelele sociale împotriva jurnalistelor Alina Radu și Cornelia Cozonac. Cele două jurnaliste au fost ținta unor materiale denigratoare în care se făceau insinuări de corupție și neprofesionalism pornind de la aspectul fizic al acestora.

Autoritatea de reglementare, utilizată ca instrument politic

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a tergiversat examinarea cererii TV8 privind cesiunea licenței, care era o precondiție pentru finalizarea transferării proprietății postului TV către o asociație constituită predominant din jurnaliști, aprobând cererea abia la jumătatea lunii decembrie 2017.

De asemenea, în urma unui raport de monitorizare la subiectul respectării prevederilor privind cota de produs autohton, obligatorie de la 1 octombrie, CCA a emis o serie de avertismente pentru șapte posturi TV, însă nu a sancționat alte canale de televiziune care au comis aceleași încălcări. Experții media au considerat că aplicarea selectivă a legii poate fi interpretată drept un efort de a proteja posturile TV afiliate PDM.

Ajustarea cadrului legal, între restanțe și progrese modeste

În 2017, Parlamentul a creat Grupul de lucru pentru ajustarea legislației mass-mediei naționale. În iunie, la prima ședință, membrii grupului au punctat printre priorități: elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Mass-mediei din Republica Moldova; elaborarea unui nou Cod al audiovizualului; elaborarea Strategiei privind Securitatea Informațională a țării; consultarea/definitivarea legislației privind accesul la informație (versus protecția datelor cu caracter personal, experiența țărilor UE în domeniu); elaborarea unei noi Legi a presei (presa scrisă și online); perfecționarea Codului Electoral privind reflectarea campaniei electorale în media; perfecționarea legislației privind publicitatea; perfecționarea legislației privind concurența; identificarea de soluții juridice privind oferirea de facilități fiscale pentru producția media autohtonă etc.

De atunci, membrii grupului s-au întrunit de mai multe ori, niciun proiect de lege nefiind încă votat în lectură finală. Abia la 20 aprilie 2018, a fost votat în prima lectură proiectul Codului Serviciilor Media Audiovizuale (noul Cod al audiovizualului). În aceeași ședință plenară, deputații au aprobat și proiectul de lege privind Concepția națională de dezvoltare a mass-mediei din Republica Moldova.

Recomandăm autorităţilor:

  • să realizeze în regim de urgență prevederile restante din Programul de activitate a Guvernului pentru perioada 2015 – 2018, referitoare la mass-media;

  • să asigure independenţa veritabilă a Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a consiliilor de observatori ale radiodifuzorilor publici, inclusiv prin aplicarea unor criterii de numire a membrilor în baza profesionalismului, şi nu a reprezentativităţii politice;

  • să se abțină de la influenţarea politicilor editoriale sau de la subordonarea instituţiilor de presă, în special a postului public de televiziune, în timp ce politicienii proprietari de media să nu trateze instituţiile de presă ca pe nişte filiale de partid;

  • să ajusteze legea privind accesul la informaţie la cerinţele erei digitale şi la practicile de guvernare electronică;

  • până la intrarea în vigoare a unor noi prevederi privind accesul la informație, să fie respectate cele vechi – adică să ofere răspunsuri la solicitările de informații în termenul prevăzut de lege și să asigure accesul la informațiile de interes public;

  • să adopte în timp util proiectele de legi elaborate în cadrul grupului de lucru din Parlament, prioritate absolută fiind Codul audiovizualului, care ar trebui să fie în vigoare cu suficient timp înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2018;

  • să reacționeze la investigațiile jurnalistice obiective și echilibrate, care scot la iveală abuzuri;

  • Consiliul Concurenței să-și exercite funcția de reglementare eficient și imparțial și să asigure restabilirea unor condiții echitabile pe piața publicității;

  • cazurile de intimidare a jurnaliștilor să fie investigate obiectiv și fără tergiversare;

  • să asigure efectiv securitatea jurnaliștilor.

 

Centrul pentru Jurnalism Independent

Asociația Presei Independente

Asociația Presei Electronice

Asociația Telejurnaliștilor Independenți

Asociația Reporteri de Investigație și Securitate Editorială

Centrul de Investigații Jurnalistice

Centrul „Acces-Info”

Centrul Media pentru Tineri

Comitetul pentru Libertatea Presei

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NICOLAE ROȘIORU
jurnalist
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
MIRCEA ZATUȘEVCHI
fotojurnalist
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
​Директор бельцкого водоканала: «Муниципальные предприятия воруют у нас воду»
Одна из спецмашин ДРСУ, которая заправляется из гидрантов. В водоканале требуют прекратить эту практику. Фото из архива «СП» Спецмашины некоторых бельцких муниципальных предприятий заправляются водой…
17 Iunie 2019
​«Заря» играет на выезде и побеждает. Но судьба команды по-прежнему неясна
«Заря» давно не играет дома из-за нехватки денег на аренду поля. Фото из архива «СП» В минувшие выходные прошли очередные матчи 10-го тура чемпионата Молдовы по футболу…
17 Iunie 2019
Как в Бельцах прошёл веломарафон: 5 фотографий
На старт вышли около 100 человек — спортсмены и любители. В воскресенье, 16 июня, по улицам Бельц проходил веломарафон, в нём приняли участие около 100…
17 Iunie 2019
Демократы требуют отставки нового и. о. главы полиции. Он кум Андрея Нэстасе
Андрей Нэстасе и Георгий Балан оказалиcь кумовьями. Фото: politia.md Демократическая партия Молдовы (ДПМ) требует отставки исполняющего обязанности главы Генерального инспектората полиции (ГИП) Георгия Балана. Причина…
17 Iunie 2019
Precizările procurorului general privind acuzațiile aduse de fostul șef al PA
Procurorul general al R. Moldova, Eduard Harunjen, neagă acuzațiile fostului șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari, precum că ordinul prin care a fost eliberat…
17 Iunie 2019
Cei șase polițiști, demiși pentru că au anunţat public că susțin Guvernul Sandu, au fost restabiliți în funcție
Cei şase poliţişti ai Direcţiei nr.6 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii, care au fost demiși după ce și-au anunțat susținerea pentru guvernul Sandu, au fost…
17 Iunie 2019
Federica Mogherini, despre situația din R. Moldova: UE va rămâne vigilentă
Uniunea Europeană va continua să urmărească îndeaproape evoluția politică din R. Moldova și îndeplinirea agendei de reforme necesară pentru deblocarea asistenței macrofinanciare în valoare de…
17 Iunie 2019
Filat către Plahotniuc: „Viața bate filmul!”
Ex-premierul Vlad Filat, adresează, prin intermediul avocaților săi, un mesaj pentru liderul PDM, Vladimir Plahotniuc. Ex-premierul condamnat la închisoare pentru corupere pasivă și trafic de…
17 Iunie 2019
Власти Бельц планируют сдавать в аренду места на придомовых парковках
Улицу Конева капитально отремонтируют с учётом устройства парковок. Фото: Мария Смарчевская Вопрос обсуждался на заседании в примарии 14 июня. 17.06.2019 - 16:28
17 Iunie 2019
Pe lângă cabinetul Maiei Sandu va fi creat un Birou de politici anticorupție
Maia Sandu anunță despre crearea unui Birou de politici anticorupție și reforma justiției pe lângă cabinetul prim-ministrului, dar și lansarea unui unui număr de telefon,…
17 Iunie 2019
Maia Sandu despre conflictele de interese din guvernul său: „A fost o situație de criză”
Maia Sandu a vorbit despre cazurile de conficte de interese în echipa sa. Este vorba în special de relațiile de rudenie dintre ministrul Afacerilor Interne,…
Ministrul de externe Nicu Popescu renunță la serviciile șefului său de cabinet Andrei Popov
Ministrul de externe Nicu Popescu a anunțat că renunță la serviciile șefului său de cabinet Andrei Popov, despre care presa a scris că este nașul…
17 Iunie 2019
Василий Ботнарь покинул пост главы СИБа. Раньше уходить по требованию парламента он не стал
Василий Ботнарь, занимал пост директора СИБ с мая 2018 года. Фото: luchianciuc.com Василий Ботнарь ушел в отставку с поста директора Службы информации и безопасности (СИБ).…
17 Iunie 2019
Pavel Filip: Fracțiunea parlamentară PD va face în viitor opoziție constructivă
Fostul premier democrat Pavel Filip spune că fracțiunea PD pe care o va conduce în noul Parlament va face „opoziție constructivă”. „Nu vom fi o…
17 Iunie 2019
Maia Sandu anunță separarea unui minister: „A fost o decizie proastă fuzionarea celor două ministere”
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale ar putea reveni la forma inițială, de până la reforma administrației implementată de Guvernul Filip, când existau două instituții…
17 Iunie 2019
Festivalul Mediului la Chişinău
Au adunat baterii și tehnică uzată pentru reciclare, au calculat câți copaci datorează planetei, au verificat calitatea apei și aerului, au confecționat, s-au informat, s-au jucat și multe-multe altele –…
17 Iunie 2019
Reporteri fără Frontiere și Freedom House îndeamnă forțele politice din Moldova să respecte drepturile jurnaliștilor
Organizația Reporteri Fără Frontiere (RSF) a solicitat partidelor politice să respecte drepturile jurnaliștilor și valorile libertății presei, iar Freedom House a&
17 Iunie 2019
Suntem acolo unde fierbe viața
Stimați cititori și susținători ai ziarului, nu ratați ocazia, până la 22 iunie, să Vă reînnoiți abonamentul la publicația Ecoul nostru pentru a doua jumătate…
17 Iunie 2019
Sandu spune că va expedia o scrisoare companiei Kroll și va cere copia raportului nr. 2
Maia Sandu, prim-ministra Republicii Moldova, spune că va scrie în scurt timp o scrisoare către compania Kroll, pentru a solicita o copie a raportului nr.…
17 Iunie 2019
Cum comentează Maia Sandu numirea cumătrului lui Năstase în funcția de șef interimar al IGP
Noul șef interimar al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Balan, recunoaște că este cumătrul noului ministru al Afacerilor Interne, Andrei Năstase. Niciunul dintre cei doi…
17 Iunie 2019
PDM și-a anunțat candidatura la funcția de vicepreședinte al Parlamentului! Cine va ocupa fotoliul
Fracțiunea Partidului Democrat o înaintează pe deputata Monica Babuc în funcția de vicepreședintă a Parlamentului. Anunțul a fost făcut astăzi de Pavel Filip, președintele fracțiunii…
17 Iunie 2019
Полицейскому, пытавшемуся выставить виновником аварии труп, дали 7 лет
Патрульный, совершивший аварию в пьяном виде, узнал свой приговор. Фото иллюстративное: инспекторат патрулирования Патрульный полицейский, два года назад совершивший в пьяном виде аварию, в которой…
17 Iunie 2019
Răspunsul BNM privind informațiile precum că din Moldova s-ar scoate sume mari de bani
Banca Națională a Moldovei (BNM) susține că în prezent nu există „riscuri și nici îngrijorări” în privința transferurilor bancare internaționale mai mari de 500 de mii…
17 Iunie 2019
Стало известно, какие проекты будут финансироваться из бельцкого бюджета
Проекты-победители определялись путём голосования граждан. Фото facebook.com/bugetul.civic Подведены итоги голосования в рамках проекта «Гражданский бюджет». По информации координатора проекта, муниципального советника Ренаты Грэдинару, всего в голосовании…
17 Iunie 2019
Влад Плахотнюк заявил, что ему и его семье грозит опасность. И обещал вернуться в Молдову
Влад Плахотнюк обещает вернуться в Молдову, когда обеспечит безопасность своей семьи. Фото:facebook.com/plahotniuc Председатель Демократической партии Влад Плахотнюк планирует вернуться в Молдову после перерыва и продолжить…
17 Iunie 2019
Cum a fost rezolvat eventualul conflict de interese dintre ministrul Nicu Popescu și Andrei Popov
Șeful de cabinet al ministrului de Externe din Guvernul Sandu, Andrei Popov, activist civic și fost ambasador, susține că nu va mai face parte din…
17 Iunie 2019
Consiliul comunal Chișcăreni au semnat declarația de susținere …
Și consilierii din Consiliul comunal Chișcăreni, cât și funcționarii primăriei, conducători ai instituțiilor bugetare din teritoriu au semnat declarația de susținere a Guvernului și Parlamentului.…
17 Iunie 2019
Пьяная ссора в Бельцах чуть не закончилась убийством
Подозреваемой грозит до 15 лет тюрьмы. Фото из архива «СП» На фоне домашнего конфликта женщина ударила сожителя ножом в грудь. 17.06.2019 - 13:02
17 Iunie 2019
Национальный антикоррупционный центр проверяет информацию о массовом выводе денег из страны
НАЦ по запросу президента собирает информацию о банковских переводах на сумму более 500 000 леев. Фото: fhăbd "СП" Национальный центр по борьбе с коррупцией (НЦБК)…
17 Iunie 2019
За последние двое суток на севере страны утонули три человека. В их числе мальчик 8 лет
Тела погибших из воды доставали спасатели. Фото иллюстративное: facebook.com/dse.md Люди утонули в эти выходные при купании в Бричанах, Флорештах и Сынжерее.   17.06.2019 - 12:47
17 Iunie 2019
Fracțiunea PDM revine în Parlament. Cine este candidatura democraților la funcția de vicepreședinte al Parlamentului
Președintele fracțiunii PDM, Pavel Filip, a declarat că democrații revin în parlament, dar se vor afla în opoziție. Totodată acesta susţine PD-ul va vota proiectele…
17 Iunie 2019
Recunoștință și flori pentru lucrătorii medicali
Tradițional, a treia duminică a lunii iunie se sărbătorește Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului. Cu acest prilej minunat,astăzi, în incinta Casei de Cultură „…
17 Iunie 2019
De ce a fost eliberat Usatîi // Explicația procurorilor
Procurorii i-au înlocuit măsura de arest preventiv cu cea de prezență obligatorie la audieri
Angajăm:
„Ecoul nostru” angajează urgent Redactor tehnic Cerinţe: • Cunoaşterea programelor Adobe Indesign, Adobe Photoshop, Microsoft Word. • Cunoaşterea gramaticii limbii române. Pentru informaţii suplimentare adresaţi-Vă…
17 Iunie 2019
Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu
Demascarea pactului Ribbentrop-Molotov
Прокуратура объяснила, почему аннулировала мандат на арест Ренато Усатого
Прокуратура обьяснила мотивы своего решения об отмене мандата на арест Ренато Усатого. Фото: moldnews.md Прокуратура по борьбе с организованной преступностью и особым делам (ПБОПОД) разъяснила,…
17 Iunie 2019
Ucraina a propus R. Moldova să importe gaz din UE fără participarea Gazprom
Operatorul ucrainean de gaze naturale „Ukrtransgaz” susține că a transmis Guvernului R.Moldova o ofertă de import de gaze direct din UE, fără participarea Gazprom. Astfel,…
17 Iunie 2019
Media Azi: Cum asigurăm echilibrul între interesul public și securitatea jurnaliștilor? Șefii a 8 instituții de presă au răspuns la această întrebare
Mai mulți reporteri care au relatat de la protestul Partidului Democrat au fost îmbrânciți, loviți sau agresați verbal. Evenimentele politice din ultima perioadă au demonstrat…
17 Iunie 2019
Vlad Plahotniuc a anunțat că nu se simte în siguranță nici el și nici familia sa
PDM a decis vineri, 14 iunie, să se retragă din instituțiile statului
Уже 20 человек госпитализированы в Сорокском районе в результате массового отравления на поминках
Еще семь человек госпитализированы после поминального обеда в Сорокском районе. Фото: Миндрав Молдовы Число обратившихся в больницу за помощью после субботнего поминального обеда в Сорокском районе…
17 Iunie 2019
Patru obiective ale noului ministru al Economiei și Infrastructurii: „de data aceasta aveți ceva absolut nou”
Unul dintre cele mai importante principii de activitate ale sale, afirmă noul ministru al Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan este „zero toleranță față de corupție”.…
17 Iunie 2019
Primul mesaj a lui Plahotniuc după ce PD a trecut în opoziție: „Eu nu mă mai simt sigur în țara mea”
Vladimir Plahotniuc a publicat pe pagina sa de Facebook primul mesaj de la retragerea Partidului Democrat de la guvernare. Liderul democraților anunță că nu este…
17 Iunie 2019
The OSCE Representative on Freedom of the Media Requested Moldovan Authorities to Ensure the Security of Journalists ‘in the Context of Country’s Current Political Developments’
On Wednesday, 12 June, Harlem Désir, the OSCE Representative on Freedom of the Media came up with a Public Call for the authorities from the…
17 Iunie 2019
Ce răspunde Meleșcanu, întrebat dacă România îi va oferi refugiu lui Plahotniuc
După ce a declarat anterior că nu recunoaște Guvernul Sandu și că alegerile anticipate sunt o soluție pentru depășirea crizei în R. Moldova, astăzi, ministrul…
17 Iunie 2019
Cum explică PCCOCS revocarea mandatului de arestare pe numele lui Usatîi
Mandatul de arestare preventivă pe numele liderului PN, Renato Usatîi a fost revocat pe motiv că „temeiurile care au servit la aplicarea acesteia au decăzut”,…
17 Iunie 2019
Действия прокуроров в деле Усатого вызвали вопросы у Майи Санду
Премьер-министр обещает избавить систему юстиции от коррупции и выяснить, было ли решение о выдаче мандата на арест Ренато Усатого "политическим заказом". Фото: facebook.com/maia.sandu Премьер-министр Майя…
17 Iunie 2019
După ce a ignorat ordinul ministrului de externe din Guvernul Sandu, ambasadoarea R. Moldova în SUA și-a dat demisia
Ambasadoarea R. Moldova în SUA, Cristina Balan, anunță că își dă demisia din funcție. Decizia ambasadoarei vine la scurt timp după ce Partidul Democrat a…
17 Iunie 2019
Требуются слесари, автоэлектрики, стекольщики. Обзор вакансий в Бельцах
Фото: pixabay.com «СП» подготовила новую подборку объявлений о рабочих местах в Бельцах. Размер предлагаемой заработной платы указывают сами работодатели в объявлениях. Подборка подготовлена на основании…
17 Iunie 2019
Из Кишиневского аэропорта эвакуировали пассажиров из-за сообщения о бомбе. СМИ пишут о прикрытии контрабанды
Полиция эвакуировала людей, аэропорт проверяли саперы. Фото: facebook.com/Anatolie Golovco Тревога из-за якобы заложенной бомбы на время парализовала работу Кишиневского международного аэропорта. 17.06.2019 - 07:48
17 Iunie 2019
В баре, в студии и в постели. 6 популярных интернет-шоу
В последнее время интернет-шоу набирают популярность. Фото limon.kg В баре, в студии и в постели. 6 популярных интернет-шоу «СП» подготовила подборку из нескольких популярных видеоканалов…
16 Iunie 2019
Ренато Усатый вышел из прокуратуры. Мандат на его арест отменен
Лидер НП с сегодняшнего дня свободен. Председатель «Нашей партии» Ренато Усатый вышел на свободу после дачи показаний в прокуратуре по борьбе с оргпреступностью и особым…
16 Iunie 2019
Продлится ли в Бельцах жара?
Возможно пойдут дожди. Фото: Мария Смарчевская Государственная гидрометеорологическая служба представила прогноз погоды на следующую неделю. 16.06.2019 - 20:36
16 Iunie 2019
Как поведёт себя валюта завтра? Официальный курс
Фото pixabay.com Национальный банк Молдовы представил официальный курс валют на завтра, 17 июня. 16.06.2019 - 18:43
16 Iunie 2019
Situația din R. Moldova va fi discutată la Consiliul Afaceri Externe al UE
Situția din R. Moldova va fi discutată mâine, 17 iunie, la Consiliul Afaceri Externe al Consiliului UE. Subiectul va fi abordat de Consiliul Afaceri Externe,…
16 Iunie 2019
8 погибших в страшном ДТП и две страны без света. Обзор ЧП за выходные
Коллаж "СП" Обзор происшествий в стране и мире за минувший уикенд. 16.06.2019 - 17:47
16 Iunie 2019
Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, despre acuzațiile că din Moldova s-ar scoate sume mari de bani
În prezent, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) procesează și analizează „într-un regim de activitate sporit” activitățile și tranzacțiile privind eventuala „scoaterea masivă, pe…
16 Iunie 2019
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work