en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


API: 20 de ani pentru o presă profesionistă, neangajată şi profitabilă
Majoritatea parlamentară modifică sistemul electoral cu încălcarea legii şi a regulilor elementare de bun simţ, subminând democraţia

Suntem consternaţi de acțiunile întreprinse astăzi de deputații fracțiunilor parlamentare PD, PSRM și PPEM. Aceasta a susținut includerea în agenda suplimentară a ședinței Parlamentului de astăzi a două proiecte, ce introduc modificări cruciale în sistemul electoral. Astfel, pe agenda şedinţei Parlamentului au fost introduse pentru a fi votate în lectura întâi proiectul de lege nr. 60/2017, promovat de Partidului Democrat, și proiectul nr. 123/2017, promovat de Partidul Socialiștilor. Proiectul nr. 60 propune alegerea celor 101 deputaţi în circumscripții uninominale (sistemul uninominal), iar proiectul nr. 123 prevede introducerea sistemului mixt (50% pe liste de partid şi 50% potrivit sistemului uninominal). Ambele proiecte de lege au fost votate în prima lectură și s-a declarat comasarea acestora, proiectul PSRM privind sistemul mixt fiind luat drept bază.

Niciunul din proiecte nu figura pe agenda Parlamentului publicată ieri, 4 mai. Niciunul din proiecte nu este însoțit de avizele Guvernului sau avizele comisiilor parlamentare - cerinţe obligatorii impuse de lege. După luarea deciziei cu privire la introducerea proiectelor în ordinea de zi, Preşedintele Parlamentului a oferit o oră Comisiei juridice, numiri și imunități pentru a analiza proiectul nr. 123. Avizul Guvernului lipseşte la ambele proiecte.

Supunerea acestor proiecte votului în prima lectură astăzi are loc în ajunul vizitei în Republica Moldova a reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia. Săptămâna viitoare, aceştia urmează să vină la Chişinău pentru a elabora o opinie pe marginea celor două proiecte, opinie care a fost solicitată chiar de către Preşedintele Parlamentului şi de fostul Preşedinte al Partidului Socialiştilor. După adoptarea proiectelor în prima lectură, acestea nu mai pot fi modificate conceptual, chiar dacă aceste modificări sunt recomandate de către Comisia de la Veneţia.

Sondajele de opinie independente confirmă lipsa de susţinere populară a iniţiativei de schimbare a sistemului electoral, sistemul electoral actual fiind preferat de majoritatea persoanelor, în pofida unei propagande masive pentru schimbarea acestuia. Anterior, mai multe organizații ale societății civile au solicitat renunțarea la inițiativele de modificare a sistemului electoral. Schimbarea sistemului electoral este o lovitură pentru statul de drept și un regres semnificativ privitor la angajamentele asumate de Republica Moldova față de Consiliul Europei.

Graba cu care au fost introduse în agenda ședinței Parlamentului cele două proiecte, care modifică radical modul de guvernare a țării, denotă doar un lucru: acestea urmăresc promovarea intereselor politice cu orice preţ, chiar dacă aceasta însemnă încălcarea legii, a democraţiei şi a bunului simţ.

Solicităm:

a. Parlamentului, să respecte legislația și bunul simț şi să se oprească din promovarea intereselor unor grupuri sau partide și să acționeze în interes public, conform normelor democratice.

b. Partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, să condamne vehement acțiunile de mai sus și să înceteze orice susținere a iniţiativelor actualei guvernări, dacă Parlamentul va adopta unul din cele două proiecte de legi.

 

Semnatari:

Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT)

A.O. Comunitatea ”WatchDog.MD”

Asociația Presei Independente (API)

Asociația pentru Politică Externă (APE)

Centrul de analiză și prevenire a corupției (CAPC)

Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ)

Centrul de Politici și Reforme (CPR)

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD)

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)

Amnesty International Moldova

Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului (CIDO)

Uniunea Jurnaliștilor

IDIS ”Viitorul”

Institutul de Politici Publice (IPP)

PROMO-LEX

Transparency International – Moldova

Avocata Veronica Mihailov-Moraru

Avocatul Eduard Digore

Centrul de informații GENDERDOC-M

Natalia Morari, jurnalistă

Virgil Zagaievschi, jurnalist

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKI (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Pește debusolat în Ichel
În această primăvară râul Ichel a devenit o adevărată oază bogată în pește. Pescarii, în special, locuitorii satelor situate în nemijlocită apropiere de râu, au…
23 Mai 2017
Optimism pentru viitorul satelor
 Vice-ministra educației, Cristina Boaghi (în fotografie), a efectuat marți, 16 mai, o vizită de lucru în raionul Dubăsari, pentru a se familiariza cu situația instituțiilor…
23 Mai 2017
Бельцким выпускникам помогали выбрать профессию
Учащиеся ПШ №3 осваивают профессию. Фото А. Образцова День открытых дверей прошёл 19 мая в бельцкой профессиональной школе № 3. 23.05.2017 - 17:16
23 Mai 2017
Edituta CARTIER lansează un nou roman de Val BUTNARU
Val Butnaru îngroașă culorile, proiectând o perspectivă fantastică asupra subiectului
Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova recomandă adoptarea urgentă a noului Cod al audiovizualului
Europarlamentari şi deputați din Parlamentul R. Moldova, care s-au întrunit luni, 22 mai, la Chișinău, în cadrul celei de-a patra reuniuni a Comitetului Parlamentar de…
23 Mai 2017
Eurodeputatul Michał Boni solicită scuze oficiale de la Publika TV
       Europarlamentarul polonez Michał Boni cere ca postul de televiziune Publika TV să dezmintă şi să prezinte scuze oficiale pentru difuzarea informaţiei eronate…
23 Mai 2017
Raport API: Posturile de televiziune rusești retransmise în Moldova au un conținut manipulator și propagandistic
Asociația Presei Independente (API) a prezentat marți, 23 martie, cel de-al doilea raport al monitorizării de conţinut a celor mai importante posturi de televiziune din…
23 Mai 2017
Oazu Nantoi despre reforma administraţiei centrale: „Toate aceste ministere vor fi controlate de o singură persoană”
Eficienţa aparatului de stat este o noţiune complexă, care include administraţia publică locală, lupta cu economia tenebră, dominaţia legii
60 фото с большого концерта ко Дню города Бельцы
Выступление группы «Carla`s Dreams» завершало концерт. Вчерашние мероприятия к храмовому празднику Бельц завершил концерт с участием бельцких исполнителей, молдавских звёзд «Doredos», Паши Парфения, Нелли Чобану,…
23 Mai 2017
Situaţie disperată la gimnaziul din Ghidighici // Fotoreportaj
"Alexandru Fleaş, şeful interimar al acestei instituţii, ne-a spus că ei nu au atâţia bani..
Garry Cozma va face magie la „Cireşarul Copiilor”
Iluzionistul îşi anunță prezenţa la cel mai mare picnic de familie
Va fi sau nu 1 iunie zi liberă? Ce spune Ministerul Muncii
Ziua de 1 iunie, care este marcată ca Ziua ocrotirii copilului, a fost declarată anul trecut zi liberă pentru toţi angajaţii din R. Moldova. În…
Пятеро жителей Бельц подозреваются в совершении 14 краж
Изъятые у подозреваемых ценности. В преступную группировку входили молодые люди не старше 22 лет. Двое из них оказывали содействие из-за решётки. 23.05.2017 - 13:44
23 Mai 2017
Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană vine la Chișinău
Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană, Wolf Dietrich Heim, va veni la Chișinău și Tiraspol…
De la 1 septembrie elevii claselor I–IX nu vor plăti pentru chiria manualelor
Ministerul Educației cheltuia până acum circa 15 milioane de lei doar pentru manualele claselor primare
HARTĂ INTERACTIVĂ // Trans-Oil nu îşi îndeplineşte obligaţiile în România. Cine stă de fapt în spatele acestui grup de companii
Trans-Oil-ul a intrat în 2015 în România, cumpărând grupul Racova de la omul de afaceri Adrian Porumboiu
Judecător controversat desemnat în calitate de expert titular în organele de lucru ale Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei
Astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii l-a desemnat în calitate de expert titular în organele de lucru ale Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei pe Radu Țurcanu.…
Explozie la Manchester, în timpul unui concert. Poliţia anchetează un atac terorist
Poliţia analizează posibilitatea unui atac terorist pe Arena Manchester, din timpul unui concert, unde cel puţin 22 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 59 sunt…
Cine a fost desemnat în funcția de inspector-judecător la CSM
Astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a desemnat în funcția de inspector-judecător în cadrul Inspecţiei judiciare din subordinea CSM pe Sveatoslav Moldovan, pe un termen de…
Contrabanda s-a terminat. Transnistria nu va mai putea importa produse alimentare din Ucraina FĂRĂ acordul Chișinăului
Transnistria nu va mai putea importa produse alimentare din Ucraina fără permisiunea Agenției Naționale pentru siguranța Alimentelor din Republica Moldova (ANSA). Mărfurile nu vor putea trece…
În centrul atenției – caii, căruța și căruțașii
Un festival inedit va lua naștere, în scurt timp, la Bravicea. În centrul atenției vor fi caii, căruța și căruțașii. Potrivit primarului Alexei Zatic, prima…
23 Mai 2017
Ucraina a interzis așa-zisa panglică "Sf.Gheorghe"
Rada Supremă de la Kiev a adoptat, marți, o lege care interzice confecționarea și propagarea așa-zisei panglici "Sf.Gheorghe". Purtarea panglicii în public va fi penalizată…
23 Mai 2017
Dosarul licitaţiilor trucate în medicină: un an şi jumătate de „şedinţe preliminare”
După un an şi jumătate de la trimiterea în judecată, dosarul licitaţiilor în medicină se află în continuare la etapa şedinţelor preliminare (!). Ultima şedinţă…
Zece curiozităţi despre oraşul Orhei
„Cel ce-și viclenește moșia și neamul, mai rău decât ucigașii de părinți să se certe”. (Epigraf de pe monumentul consacrat lui Vasile Lupu (1634–1653), cuvinte…
23 Mai 2017
Deputat european: „Este un tablou mixt”. Mihai Ghimpu: „Sigur că probleme avem, dar că există pași concreți este clar”
Astăzi, 22 martie, la Chișinău a avut loc cea de-a patra reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova, în cadrul căreia o delegație a Parlamentului European,…
Eurodeputatul Michał Boni solicită scuze oficiale de la Publika TV
Europarlamentarul polonez Michał Boni cere ca postul de televiziune Publika TV să dezmintă şi să prezinte scuze oficiale pentru difuzarea informaţiei eronate despre discursul său…
22 Mai 2017
Храмовый праздник Бельц-2017 в фотографиях. Часть 1: парад, возложение, литургия
На шествии сегодня было много ярких костюмов. Сегодня, 22 мая, Бельцы отмечают День города. Предлагаем вам увидеть, как проходил праздник в первой половине дня в…
22 Mai 2017
18+? De ce este acuzat Platon într-un alt dosar penal ajuns în judecată
Procurorii anticorupție au mai expediat în judecată un dosar pe un nou capăt de acuzare în privinţa lui Veaceslav Platon, care acum o lună a…
Kremlinul a reacţionat la intenţia Ucrainei de a introduce vize pentru Rusia
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov
Вечерний концерт ко Дню города Бельцы - 2017 г. LIVE
Фото из архива "СП" Сегодня, 22 мая, на центральной площади Бельц проходит концерт, посвящённый Дню города Бельцы. 22.05.2017 - 17:24
22 Mai 2017
Что вы пожелали бы Бельцам ко Дню города?
Фото из архива "СП" Что вы пожелали бы Бельцам ко Дню города?В преддверии Храмового праздника «СП» обратилась к прохожим, чтобы выслушать их пожелания...
22 Mai 2017
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work