en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


API: 20 de ani pentru o presă profesionistă, neangajată şi profitabilă
Declarația organizațiilor de media în legătură cu limitarea accesului la informație de către Consiliul Superior al Magistraturii

Organizațiile neguvernamentale de media își exprimă îngrijorarea  în legătură cu decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a interzice accesul jurnaliștilor la ședința din 7 iunie curent, invocând un regulament intern. Precizăm că un asemenea regulament nu este publicat pe pagina web a instituției. Potrivit Serviciului de presă al CSM, regulamentul în cauză nici nu există, dar s-ar afla în curs de elaborare. Astfel, cu toate că nu există un document aprobat care ar reglementa accesul presei, președintele CSM a somat jurnaliștii să părăsească sala de ședințe.

Contestăm astfel de practici incompatibile cu normele democratice care stau la baza statului de drept. Conform ordinei de zi, la ședința din 7 iunie a CSM au fost dezbătute mai multe subiecte de inte­res public: soli­ci­ta­rea Pro­cu­ro­ru­lui Gene­ral inte­ri­mar pri­vind por­ni­rea unei cauze penale pe numele magis­tra­tei Olga Cojo­caru, des­fă­șu­ra­rea con­cur­su­ri­lor pen­tru func­ții vacante în jude­că­to­rii, avi­za­rea unor pro­iecte de lege etc. Astfel, jurnaliștii au fost lipsiți de posibilitatea de a se informa din primă sursă despre deciziile adoptate de CSM.

Reamintim că, în conformitate cu Legea cu privire la libertatea de exprimare, ”nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informaţii de interes public”. La fel, Legea cu  privire la accesul la informație stipulează că  oricine are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale. Potrivit Legii presei, jurnalistul are dreptul  să obțină şi să difuzeze informaţii; să facă imprimări audiovizuale, să filmeze şi să fotografieze.

Împiedicarea reprezentanților presei de a se informa și de a difuza informații despre subiectele examinate în cadrul ședinței CSM constituie o încălcare nu doar a legislației media, dar și a Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit articolului 8 prim al acestei legi, activitatea CSM ”este transparentă şi se realizează prin asigurarea accesului societăţii şi al mass-mediei la informaţiile privind activitatea Consiliului”. Şedinţele CSM sunt publice, iar cererea președintelui de a le declara închise trebuie să fie motivată.

Cerem Consiliului Superior al Magistraturii să-și revadă deciziile cu privire la accesul mass-mediei la ședințele sale, ținând cont de cadrul juridic care reglementează domeniul mass-media și de drepturile legitime ale jurnaliștilor de a se informa și de a difuza informații de interes public.

Facem apel către administrația acestei instituții să dea dovadă de mai multă deschidere și transparență în activitatea sa, să trateze presa cu un grad mai mare de încredere, ca pe un institut democratic care, prin materiale bine argumentate și documentate, ar putea contribui la diminuarea corupției și la implementarea reformelor, inclusiv in domeniul justiției. 

Totodată, sugerăm ambasadelor şi reprezentanţelor străine în R. Moldova să monitorizeze lipsa de transparență a instituțiilor statului în raport cu reprezentanții mass-media și limitarea accesului jurnaliștilor la informațiile de interes public și să dea aprecieri corespunzătoare unor asemenea cazuri.

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Centrul de Investigații Jurnalistice
Centrul „Acces- Info”
Comitetul pentru Libertatea Presei

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
Cronică API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
ZIARELE API LA MINUT
Бельцкую улицу Стрыйскую снова будут ремонтировать
В прошлом году ул. Стрыйскую ремонтировало МП ДРСУ. Фото из архива "СП" Примария объявила конкурс по выбору подрядчика, который займётся капитальным ремонтом дороги. 18.07.2018 -…
18 Iulie 2018
В свет вышел 28-й номер «СП»!
Анонсы его материалов.   Вместо «скорой» ребёнка везли в больницу на такси Четырёхлетней девочке в Бельцах стало плохо, и мама вызвала скорую помощь по номеру…
18 Iulie 2018
Подробности жестокого убийства на юге: тело расчленил сосед после пьяной ссоры
В доме подозреваемого нашли топор со следами крови. Фото иллюстративное: dpchas.com.ua Полиция задержала мужчину, который расчленил и выбросил труп в селе Дезгинжа Комратского района. 17.07.2018…
17 Iulie 2018
Администратор бельцкого автовокзала задержан в ходе операции НАЦ
Обыски и задержания коснулись и автовокзала в Бельцах. Фото из архива "СП" Национальный антикоррупционный центр 17 июля проводил обыски и задержания на вокзалах по всей…
17 Iulie 2018
Prima reacție a lui Năstase la decizia CSJ de a-i restitui cererea de revizuire: „Nici nu așteptam altceva”
După ce Curtea Supremă de Justiție a restituit cererea de revizuire înaintată de PPDA în dosarul alegerilor locale, Andrei Năstase susține că nu aștepta o…
17 Iulie 2018
DOC/ CSJ a restituit cererea de revizuire înaintată de Năstase în dosarul alegerilor locale
Acum câteva minute Curtea Supremă de Justiție a restituit cererea de revizuire a PPDA în dosarul alegerilor locale noi, pe motiv că instanța nu este competentă…
17 Iulie 2018
Примар Бельц уехал в Москву
И новый, и старый примары учатся в России управлять городом. Фото facebook.com/Renato Usatii  Николай Григоришин находится в командировке в российской столице. 17.07.2018 - 16:05
17 Iulie 2018
В бельцком роддоме новый главный врач
Каролина Фрумусаки — молодой руководитель Департамента перинатологии. Фото С. Пузика 12 июля приказом главного врача Бельцкой муниципальной клинической больницы Сергея Ротаря руководителем Департамента перинатологии назначена…
17 Iulie 2018
O singură companie a participat la licitația pentru achiziționarea celor 50 de autobuze noi
Primăria municipiului Chişinău informează că licitaţia publică din 16 iulie cu privire la achiziţionarea celor 50 de autobuze noi pentru ÎM „Parcul urban de autobuze”…
17 Iulie 2018
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work