en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


Apel al reprezentanţilor societăţii civile către Guvernul Statelor Unite ale Americii

Excelenţă, stimate domnule Ambasador James Pettit,

Organizaţiile societăţii civile consideră inadmisibilă adoptarea proiectului de lege privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală pe motiv că aceasta legalizează ilegalităţi, este o formă legalizată de spălare a banilor, discreditează reforma anti-corupție şi procesul de edificare a unui stat de drept în Republica Moldova.[1]

Acest proiect de lege prevede eliberarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care au dobândit fraudulos şi ilegal proprietăţile şi activele, inclusiv în urma furtului din sistemul bancar al Republicii Moldova, în schimbul plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate.

Mai mult, modificările în legislaţie vor face imposibilă verificarea de către Agenția Națională de Integritate a averii liberalizate a demnitarilor şi funcţionarilor publici.

Constatăm cu îngrijorare că legea în cauză va submina eforturile anticorupţie întrucât va duce la o amnistiere a persoanelor din domeniul public care şi-au însuşit averi în mod ilegal, în special a persoanelor din domeniul justiţiei.

De asemenea, asociațiile de business din Republica Moldova susțin că legea va afecta şi mediul de afaceri deoarece va discrimina/demotiva antreprenorii care îşi onorează obligaţiile fiscale faţă de stat.[2]

Urmare a întrevederilor cu societatea civilă, reprezentanții Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale, Delegaţiei UE la Chişinău și-au expus poziţiile pe marginea proiectului de lege, atenţionând asupra riscurilor de integritate pe care el le comportă.[3] Aceasta a determinat suspendarea promovării proiectului legii în cauză în Parlament.

Excelenţă,

Având în vedere faptul că Congresul SUA a susținut propunerea Preşedintelui SUA de a extinde aplicabilitatea Actului Magnitsky la nivel global faţă de persoane şi guverne care au admis şi au beneficiat inclusiv de pe urma actelor de corupţie, solicităm respectuos Guvernului şi altor autorităţi oficiale ale Statelor Unite ale Americii să ia atitudine şi să îşi expună opinia vis-a-vis de iniţiativa legislativă privind „liberalizarea capitalurilor” în Republica Moldova (în esenţă: amnistia ilegalităţilor rezultate inclusiv   din acte de corupţie), prin prisma Actului Magnitsky. Cu atât mai mult că în cazul adoptării unei astfel de legi Republica Moldova ar putea deveni un centru de atracţie pentru legalizări de ilegalităţi la nivel regional şi mondial, obstrucţionând astfel aplicarea Actului Magnitsky.

Societatea din Republica Moldova este profund afectată de fraudele bancare admise şi tolerate de către factorii decizionali. În condiţiile mimării unor investigaţii, considerăm promovarea unei astfel de iniţiative legislative ca o sfidare impardonabilă din partea guvernării a opiniei publice şi a statului de drept. O poziţie tranşantă (încă una) şi din partea autorităţilor SUA prin prisma propriilor legi va demotiva autorităţile din Republica Moldova să mai promoveze legi nocive care au menirea să legalizeze ilegalităţile, să protejeze beneficiarii fărădelegilor şi să zădărnicească reformele, în special în justiţie.

Cu cele mai înalte consideraţiuni,

ADEPT

APE

API

Asociatia Internationala a Pastratorilor Raului Eco-TIRAS

BIOS

Business Consulting Institute

Centre for Journalistic Investigations

Centre for Independent Journalism

Centre for Legal Assistance for People with Disabilities 

Ecological Movement of Moldova

Expert-Grup

HABITAT

IDIS Viitorul

Institute for Urban Development

Legal Resource Centre – Moldova

PromoLex

TERRA-530

Transparency International - Moldova

 
comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
JURNAL DE CHIȘINĂU
director fondator - Val Butnaru
http://www.jc.md/
GAZETA SATELOR
director - Constantin Rotaru
Persoane fizice
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
MIRCEA ZATUȘEVCHI
fotojurnalist
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Благородный разбойник, легендарный защитник, народный любимец. Киноподборка о Робин Гуде
Фото planeta-best.ru Благородный разбойник, легендарный защитник, народный любимец. Киноподборка о Робин ГудеПредставляем подборку современных киноверсий легенды о Робине Гуде.
23 Martie 2019
Коктейли алкогольные и безалкогольные. Смешиваем в домашних условиях
Как говорится, порадуйте себя и своих близких. Фото иллюстр. Коктейли алкогольные и безалкогольные. Смешиваем в домашних условиях​Романтический ужин для двоих, приём гостей или вечер в…
23 Martie 2019
Противники «Брекзита» вышли в Лондоне на марш за новый референдум
На марш в поддержку второго референдума о Brexit в Лондоне вышли десятки тысяч человек. Фото: Rob Pinney / London News Pictures Участники акции призывают предоставить…
23 Martie 2019
Ни инвестиций, ни отчётов, ни добычи. Что делала два года в Молдове американская фирма по разработке месторождений нефти и газа?
Премьер-министр Павел Филип и исполнительный директор американской компании «Frontera Resources» подписали Декларацию о сотрудничестве в марте 2017-го. Во встрече принимал участие и посол США Джеймс…
23 Martie 2019
«Мисс Москву» лишили титула. Такое случилось впервые в истории конкурса
Девушка нарушила условия контракта: на мероприятиях не появлялась, зато регулярно светилась в Instagram. Фото Instagram / alesiasemerenko А ещё организаторы требуют с неё штраф в полмиллиона…
23 Martie 2019
Foto-Reportaj: Cum s-a desfășurat marșul împotriva avorturilor
Astăzi, 23 martie în centrul capitalei a avut loc „Marșul pentru viață”, un eveniment prin care creștinii ortodocși și-au manifestat dezacordul față de întreruperea de…
23 Martie 2019
Manifestații contra Brexit. Protestatarii cer organizarea unui alt referendum
În aceste momente, zeci de mii de oameni protestează în centrul Londrei, cerând un alt referendum privind Brexit, transimte CNN. Potrivit aceleiași surse, protestatarii vin…
23 Martie 2019
Премию за гол в матче с Францией Владимир Амброс отдаст нуждающимся детям
На 89-й минуте Владимир Амброс забил единственный гол хозяев в матче со сборной Франции в рамках отборочного тура чемпионата Европы 2020 года. Фото: UEFA Накануне…
23 Martie 2019
Наши находки на Aliexpress: 10 моделей солнечных очков не дороже 10 долларов
Чтобы сохранить здоровье глаз, их нужно защищать от лучей солнца. Фото иллюстративное: pixabay.com. Наши находки на Aliexpress: 10 моделей солнечных очков не дороже 10 долларовТовары из новой подборки…
23 Martie 2019
ANRE a aprobat pentru anul 2019 cheltuieli mai mari cu circa 48 milioane lei comparativ cu anul 2018
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat pentru anul 2019 cheltuieli de peste 110 milioane de lei, în creștere cu circa 48 milioane…
23 Martie 2019
20 фотобомб с животными на свадебных снимках
Посмотрите, как удачно животные вписались в свадебные фотографии 20 фотобомб с животными на свадебных снимкахСлучайно попадающие в кадр животные способны добавить фотографии нужное настроение.
23 Martie 2019
В Подмосковье любители публичного секса затерроризировали жителей многоэтажки
Раньше молодые люди делали это у себя в квартире, а теперь выходят в подъезд и сознательно привлекают внимание соседей, звоня им в дверь. Фото иллюстр.…
23 Martie 2019
VIDEO/ Firmele care au transportat votanții transnistreni în ziua alegerilor
La scrutinul electoral din 24 februarie 2019, şi-au exercitat dreptul la vot şi 37 de mii de cetăţeni din stânga Nistrului. E o participare record…
23 Martie 2019
De ce are succes vinul moldovenilor?
În 2018, vinurile moldoveneşti au obţinut 500 de premii şi medalii internaţionale Un parcurs tumultuos, plin de momente dramatice. O cultură definitorie pentru un spaţiu…
23 Martie 2019
В Яловенах из машины службы доставки украли 60 тысяч леев. Один из грабителей — бывший водитель
Один из задержанных работал в этой фирме водителем-экспедитором, поэтому он знал маршрут и специфику деятельности. Фото иллюстр. iestafeta.com Оба подозреваемых задержаны. 23.03.2019 - 11:59
23 Martie 2019
Ребёнок стал бояться чужих. Почему?
Ваш ребенок начинает понимать, что есть «свои» и есть «чужие». Не надо заставлять его идти на контакт с чужими людьми, иначе у малыша появится еще…
23 Martie 2019
Topul celor mai (ne)transparente instituții de stat din R. Moldova
Întreprinderile cu capital public din Republica Moldova demonstrează un nivel scăzut de transparență și deschidere, este concluzia experților Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS)…
23 Martie 2019
„Mâine poate fi târziu”. Ultimele cinci minute cu tata
Era noiembrie, 7 ani în urmă, când fugeam asemeni unui iepure fricos cu inima tremurândă și cu sufletul în bucăți din aeroport în aeroport și…
23 Martie 2019
Fals: Cetățenii Republicii Moldova cu pașaport biometric pot munci oficial în țările Uniunii Europene
În cazul în care cetățenii Republicii Moldova vor încălca regulile de ședere, ei vor fi obligați să părăsească sau vor fi deportați
23 Martie 2019
Главные тренеры сборных о матче Молдова — Франция: «Мы могли забить и больше». — «Жигулям сложно угнаться за феррари»
Дидье Дешам (слева) не думает, что тренер Молдовы может что-то предъявить игрокам. Фото: UEFA  Футбольный портал moldfootball.com провёл обзор послематчевых высказываний наставников сборных Молдовы и Франции. 23.03.2019…
23 Martie 2019
Argus-S, firmă afiliată liderului PDM, a câștigat o licitație de milioane cu statul
Firma de pază Argus-S, afiliată lui Vlad Plahotniuc, a câștigat o licitației în valoare 7,4 milioane de lei cu Agenția Servicii Publice (ASP) pentru prestarea…
23 Martie 2019
Певица Жасмин купила «Бентли» за полмиллиона долларов. Утверждает, что на свои деньги
Певица Жасмин приехала на этом автомобиле на похороны Юлии Началовой. СМИ утверждали, что он новый. Певица настаивает: куплен в прошлом году. Фото: Super Супруга Илана…
23 Martie 2019
Минздрав России: главная причина смертности мужчин в стране — злоупотребление алкоголем
Две трети мужчин трудоспособного возраста умирает из-за пьянства. Фото иллюстр. pixabay.com Со злоупотреблением алкоголем связаны около 70 процентов случаев смерти мужчин трудоспособного возраста. 23.03.2019 - 08:14
23 Martie 2019
Молдаванин пнул ногой 200 млн евро. Что писали в соцсетях о матче Молдова — Франция
Гол престижа в исполнении Владимира Амброса порадовал молдавских болельщиков. Фото: FRANCK FIFE/AFP/Getty Images Молдаванин пнул ногой 200 млн евро. Что писали в соцсетях о матче…
23 Martie 2019
Acasă. Pentru două ore
10 martie 2019. M-am trezit cu același amar pe care-l purtam de 3 zile în suflet. A fost al doilea 8 martie în care n-am…
23 Martie 2019
Festival la Leova în memoria rapsodului Vasile Mișcoi
Casa de Cultură din orașul Leova a găzduit, duminica trecută, cea de-a doua ediție a Festivalului regional al orchestrelor de …
23 Martie 2019
Rezultatele meciului Moldova-Franța
Echipa Naţională a Moldovei a debutat cu o înfrângere în preliminariile Campionatului European de Fotbal 2020, informează Federația Moldovenească de Fotbal. Meciul de aseară dintre…
23 Martie 2019
Captivi în cea mai frumoasă poveste de dragoste
După câteva luni de relație, poftele domnișoarei au început să crească
22 Martie 2019
Copiilor mei
Cu ce a fost și am avut V-am ridicat și v-am crescut, Dar foarte greu v-am educat Că tare mi-ați mai semănat… Gheorghe Bâlici
22 Martie 2019
„Am lucrat în laboratorul lui Alfiorov, avem împreună invenții”
Sărmanul Rădăuțanu a murit în 1998, în tren, călătorind spre Sankt-Petersburg, la Alfiorov
22 Martie 2019
Medici, de urgență!
„În tura în care a murit fetița, lucra o singură echipă pediatrică de urgență pentru întregul municipiu. Cum poți în asemenea condiții să acorzi ajutor…
22 Martie 2019
Voronin explică succesul lui Dodon: „Cu memorandumul acela avem până acum sughiţuri”
Președintele PCRM este îndemnat să urmeze exemplul lui Şor, să facă un denunţ la Procuratura Generală
22 Martie 2019
A-POLITICE // Europa: între vestele galbene şi saloanele albastre
Din tot acest tablou transpare pentru mine o Franță ca imagine a Europei însăși
22 Martie 2019
Бельцкие шахматисты завоевали медали чемпионата Молдовы
Бельцкие шахматисты с наградами чемпионата Молдовы (слева направо): Дмитрий Кожокарь, Андрей Присяжнюк, Мариус Кодряну, Даниил Кононов. Фото: спортшкола № 2 Две золотые, две серебряные и…
22 Martie 2019
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work