3 iulie 2009
ATENŢIE LA LISTE! Scoate morţii și „fantomele” din listele de alegători Timp de zece zile, în perioada 14-23 iulie, mergi la secţia de votare de la locul tău de trai şi verifică listele electorale. Şi tu poţi contribui la curăţirea listelor de persoane decedate sau inexistente! La alegerile parlamentare din 5 aprilie cetăţenii cu drept de vot din mai multe localităţi ale R. Moldova au depistat că în listele electorale au fost incluse şi rudele lor decedate. Alţii au fost stupefiaţi să afle că în apartamentul sau casa lor şi-ar avea viza de domiciliu câteva persoane necunoscute.
Pentru a evita aceste probleme la alegerile parlamentare anticipate, Comisia Electorală Centrală (CEC) a cerut primăriilor să alcătuiască până la 3 iulie listele electorale pentru fiecare secţie de votare. „În listele electorale vor fi incluşi toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în raza secţiilor de votare. În mod deosebit se va atrage atenţia asupra includerii în listă a persoanelor care până sau în ziua alegerilor anticipate împlinesc 18 ani şi excluderii din listă electorală a persoanelor care au decedat până la data întocmirii listelor”, se spune în hotărârea adoptată de CEC.
Ţine minte! Potrivit secretarului CEC, Iurie Ciocan, listele de alegători trebuie să fie afişate la birourile electorale începând cu data de 14 iulie. Din acea zi şi până pe 23 iulie, în liste pot fi operate modificări. Nu ezita să mergi la secţia de votare de la locul tău de trai şi să verifici lista. Dacă ai descoperit în listă persoane decedate sau persoane care nu au viză de reşedinţă la domiciliul tău, sesizează neîntârziat biroul electoral de circumscripţie.
Pentru ca din liste să fie radiate persoanele decedate, trebuie să prezinţi la biroul electoral originalul şi o copie a certificatului de deces al persoanei.
Dacă ai descoperit în liste nume ale unor persoane care nu îşi au viza de reşedinţă în locuinţa ta, te poţi adresa biroului electoral sau primăriei (în cazul unei localităţi rurale)/preturii de sector (în cazul unui municipiu). În acest caz, trebuie să prezinţi cartea de imobil pentru a demonstra că aceste persoane nu locuiesc pe adresa indicată în listă. Numai atunci aceşti cetăţeni vor fi şterşi din listă.
Cât priveşte persoanele plecate peste hotare, potrivit lui Iurie Ciocan, acestea nu pot fi scoase din liste, chiar dacă de mai mulţi ani nu se află în republică.
Pe de altă parte, pretorii de sector din mun. Chişinău, dar şi primarii unor localităţi au declarat că persoanele care au observat că în listele de alegători pentru alegerile din 5 aprilie au figurat persoane fictive sau moarte, se pot adresa chiar acum la pretura de sector sau la primărie pentru a semnala acele nereguli. Procedura este aceeaşi. În cazul unei persoane decedate trebuie să prezinţi certificatul de deces, iar în cazul în care pe adresa ta de domiciliu au fost înscrise persoane fictive – cartea de imobil.
Mariana RAŢĂ
|