3 iulie 2009
Fii liber şi activ. Implică-te! Poate sunt naiv, însă cred că cetăţeanul turmentat de atâtea alegeri mai poate fi activ şi responsabil. Bariera psihologică „Ce pot eu schimba?” sau „Asta nu depinde de mine…” inoculată de clasa politică poate fi depăşită. Pentru a fi proactiv trebuie să fii liber. Nu, nu mă refer neapărat la libertatea fizică, ci mai curând la libertatea gândirii, care îţi oferă senzaţia de liberate spirituală. Cum crezi că e posibil să fim liberi odată ce gândirea, mintea şi toate simţurile ne sunt îmbibate de mesaje media politizate la maximum, pline de ură şi intoleranţă? Unde mai pui că spălarea creierilor se face din banii noşti, ai contribuabililor. Cineva ne crede, probabil, de proşti şi „ne fac un serviciu”, rumegând unilateral informaţia, care zic ei reprezintă adevărul absolut.
Sunt convins că putem singuri căuta şi găsi adevărul, consultând mai multe surse de informare, analizând cu atenţie ceea ce se întâmplă şi contextul în care au loc aceste evenimente! Soluţia este simplă: nu te lăsa pradă doar unei „feţe” a realităţii prezentată de mass-media; nu fi indiferent sau leneş; căută surse alternative de informaţie; discută despre evenimentele din ţară; participă la dezbateri etc. Numai aşa la 29 iulie vei putea vota liber şi corect.
Pentru aţi revendica drepturile trebuie să te implici. Mă vei întreba: „Ce va schimba votul meu?”. Îţi răspund: „De ce oare atunci când avem pretenţii faţă de cei aflaţi la cârma statului nu ne amintim de lenea, pasivitatea, ignoranţa sau neîncrederea de care am dat dovadă în ziua alegerilor?” Te las să meditezi singur… Eu însă te încurajez să votezi la 29 iulie întru-cât participarea la alegeri este unica şansă şi modalitate democratică care ne este dată nouă, cetăţenilor de rând, pentru a influenţa viaţa politică din ţară şi pentru a-i taxa pe politicieni.
Totuşi, datoria de cetăţean nu se rezumă la o participare mecanică la vot, ci reprezintă şansă de a demonstra spiritul tău proactiv şi liber printr-o atitudine atentă şi exigentă faţă de întreg procesul electoral. Iată de ce te îndemn ca pe parcursul campaniei electorale, dar şi-n ziua alegerilor, să fii mai mult decât un votant simplu. Îţi propun ca împreună să constituim un front naţional de observare şi monitorizare a alegerilor, iar eventualele nereguli să le raportezi reprezentanţilor partidelor politice, reprezentanţilor organizaţiilor naţionale şi internaţionale care monitorizează alegerile etc.
Cred sincer că la 29 iulie vei demonstra că îţi este străină indiferenţa, iresponsabilitatea, egoismul, disperarea, lenea sau fuga de realitate.
Nicolae Panfil,
Secretar, Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte „Coaliţia 2009”
|