19 martie 2009
Mergem înainte… ajungem înapoi?

Ceva timp în urmă, fiind în căutarea „adevărului social”, realizam interviuri sociologice într-o localitate din nordul ţării. În timp ce aşteptam maşina, de mine s-a apropiat un bătrânel. El m-a întrebat ce am pierdut în satul lor. Cică mai rar vezi pe la ei tineri cu rucsac de culoare aprinsă, telefon mobil şi dictafon. Mi-a luat ceva timp ca să-i explic că am venit să culeg opinii, să prind câte ceva din trăirile oamenilor de aici, ca ulterior, cineva de la Chişinău (sau poate şi de mai departe) să primească pe birou o listă de propuneri care ar trebui să facă viaţa oamenilor mai uşoară.

Moşul nu înţelegea cum cineva care ia decizii duce lipsă de idei în ce priveşte reducerea sărăciei, lupta cu nedreptatea, corupţia etc. Şi îi dau dreptate. Este greu să explici procesul complicat al politicilor publice, necesitatea consultării populaţiei în confruntarea unor probleme. Dar, după explicaţiile mele, moşul mi-a răspuns simplu: „La voi, la Chişinău, este mai simplu ca la mine… la stână. Eu mă pornesc dimineaţa cu turma ca să ajung acolo de unde am pornit. Voi vă gândiţi ce să mai faceţi, vă pare că aţi născut cea mai genială idee, ca până la urmă să veniţi iarăşi la noi. Să ne întrebaţi ce să mai facem”.

Banal de simplu, dar adevărat. Pentru toţi. Funcţionari, ONG-uri, mass-media, experţi – toţi uneori îşi aduc aminte de importanţa de a consulta publicul anume atunci când simt că experienţa şi spiritul critic se împotmolesc, când strategiile elaborate şi lansate cu mult fast se împiedică în indicatori care confirmă încă o dată ruşinea unei societăţi corupte. Mulţi actori implicaţi cu trup şi suflet în campanii anticorupţie, pleacă urechea către popor în două situaţii: când nu prea au idei proprii în ce priveşte reducerea din „potenţialul corupţiei” sau când vor să valideze din start greşelile pe care le vor comite în procesul de implementare a unui proiect, strategii sau politici.

Morala oricărei activităţi anticorupţie, fie iniţiată de o organizaţie mică sau de structuri de stat, constă în schimbarea situaţiei existente, într-un mod progresiv, cu abandonarea cel puţin a ideii că ne putem întoarce înapoi. În acest context, constatarea că fenomenul corupţiei persistă este un fel de „am ajuns de unde am pornit”. Activităţile întreprinse pentru reducerea corupţiei trebuie să urmeze exact schemele, mecanismele şi percepţiile subiective ale fenomenului. Altfel zis, sutele de cazuri prezentate de mass-media, poliţie etc. oferă soluţia exactă încotro trebuie să fie orientate eforturile anticorupţie. Nu doar expertiza sofisticată oferă soluţii, ci şi experienţa reală a fiecărui cetăţean care ia, dă sau tolerează mita. Fără a întreprinde acţiuni care să răspundă direct miilor de istorii reale de corupere şi corupţie, ne vom întoarce de fiecare dată înapoi, acolo de unde am pornit. Asta înseamnă iarăşi consultări, conferinţe, strategii şi programe neînţelese de oamenii simpli.

Vadim Pistrinciuc, Lector, Facultatea Sociologie şi Asistenţă Socială USM, CNTDO