13 februarie 2009
Ziua adevărului pentru PCRM Promisiunile electorale ale partidului de guvernământ, la bani mărunţi În campania electorală din 2005, Partidul Comuniştilor a făcut un şir de promisiuni alegătorilor, obligându-se să le realizeze timp de patru ani, adică până la începutul anului 2009. Majoritatea cetăţenilor cu drept de vot i-au crezut pe comunişti şi i-au votat. Teoretic, partidul de guvernământ ar fi trebuit să realizeze ceea ce a promis, pentru că avea la îndemână toate pârghiile – majoritate parlamentară (56 din 101 mandate), preşedinte lider al PCRM şi guvern compus exclusiv din simpatizanţii partidului. S-a ţinut sau nu partidul de guvernământ de cuvânt? În ce măsură au fost realizate promisiunile electorale? La aceste întrebări ne-au răspuns experţii independenţi din diferite domenii.
PROMISIUNI: Din platforma electorală a PCRM pentru alegerile parlamentare 2005, publicată în „Comunistul”, nr. 1 (407) din 6 ianuarie 2005
1. Dublarea, către anul 2009, a investiţiilor în economia Moldovei şi a bugetului.
2. Realizarea strategiei de creştere economică şi de reducere a sărăciei, strategie recunoscută pe plan internaţional. Omul sărac nu poate fi liber.
3. Încurajarea business-ului mic şi mijlociu, sporirea, cu 30%, a ponderii sectorului privat în volumul total al produsului intern brut, reducerea, cu 15%, a impozitului pe venit şi micşorarea de 1,5 ori a contribuţiilor de asigurări vărsate în fondul de salarizare.
4. Realizarea programului de redresare economică a regiunilor ţării, sporirea cotei lor în volumul total al produsului intern brut cu 50%.
5. Promovarea în continuare a cursului de creare în ţară a unui sector agrar complex, competitiv şi stimularea modernizării tehnologice în mediul rural pe baza recunoaşterii necondiţionate a dreptului ţăranilor de a dispune de pământul care le aparţine.
REALIZĂRI: “Strategia de creştere economică şi de reducere a sărăciei a fost un eşec total” Valeriu Prohniţchi, director, Centrul analitic independent “Expert-Grup” 1.-5. În mare parte, comuniştii au reuşit să dubleze investiţiile în economie. Investiţiile străine au crescut de la 190 milioane USD în 2005 la 600 milioane în primele trei trimestre din 2008. (În 2009 ele ar putea să scadă din nou, în contextul crizei financiare internaţionale). Investiţiile în capital fix, în general, (care includ şi sursele de finanţare locale, şi cele străine) au crescut de la 7,8 miliarde în 2005 la 17,5 miliarde în 2008 (evident, din cauza inflaţiei, creşterea reală este niţel mai mică decât cea nominală, dar oricum investiţiile s-au dublat). Veniturile în bugetul public naţional au crescut de la 14,5 miliarde în 2005 la 28,4 miliarde planificate pentru 2009, adică s-au dublat în valoare nominală, dar din cauza inflaţiei au crescut ceva mai puţin în expresie reală (creştere cu circa 80%).
Strategia de creştere economică şi de reducere a sărăciei a fost un eşec total. SCERS de la bun început a fost un document fără priorităţi clare, din care cauză resursele financiare publice au fost dispersate pe mai multe activităţi care nu au servit la dezvoltarea ţării. Creşterea economică a continuat, dar fără un impact puternic asupra sărăciei. De fapt, sărăcia a scăzut numai în mediul urban, în timp ce în mediul rural a crescut în 2005-2009.
Nu am văzut nimic ieşit din comun în 2005-2009 care să fi ajutat dezvoltării micului business. Din contra, modificările la legea cu privire la patenta de întreprinzător au fost în defavoarea IMM. Pe de altă parte, cele mai importante iniţiative de politică economică - legalizarea capitalului, amnistia fiscală - au servit intereselor marilor companii, şi nicidecum celor mici. Ponderea sectorului privat în PIB aparent a crescut, dar nu cred că cu 30%, după cum se promitea. Impozitul pe venit a fost redus, în sensul că venitul pe care îl reinvestesc companiile nu este impozitat. Dar venitul pe salarii şi pe dividende este în continuare impozitat, pe baza unor cote multiple. Cota totală a contribuţiilor în fondul de asigurări sociale a rămas neschimbată (29%). Cota plătită de angajator a scăzut de la 27% în 2005, la 23% planificată în 2009, dar evident, nu putem vorbi de o reducere de 1,5 ori.
Nu a fost elaborat niciun program de redresare economică a regiunilor ţării, iar cota regiunilor în PIB a scăzut, în loc să crească.
În domeniul agrar nu am sesizat niciun progres real. Dacă să vorbim de anumite tendinţe de modernizare tehnologică, am putea să ne referim practic numai la crearea Staţiilor de Maşini şi Tractoare, care au fost create exclusiv din contul asistenţei externe (în principal din partea Guvernului japonez). Infrastructura de irigare este “la pământ”, lucru demonstrat şi de impactul catastrofal al secetei din 2007. “Dreptul ţăranilor de a dispune de pământul care le aparţine” a fost încălcat în mod flagrant, deschis şi repetat. Să ne amintim de cazurile de expropriere agresivă a ţăranilor de la Băcioi (2006-2007) sau a celor care au nimerit în calea tronsonului de cale ferată Giurgiuleşti-Cahul.
PROMISIUNI: Din platforma electorală a PCRM pentru alegerile parlamentare 2005, publicată în „Comunistul”, nr. 1 (407) din 6 ianuarie 2005
1. 300 de mii de noi locuri de muncă şi majorarea de trei ori a salariului mediu lunar, care ar depăşi suma de 300 de dolari.
2. Majorarea salariului în sfera bugetară (pedagogi, medici, lucrători ai culturii, savanţi, funcţionari, lucrători ai organelor de drept) de trei ori. Triplarea mărimii pensiilor. Dublarea numărului de locuri de studii finanţate de la buget în instituţiile de învăţământ superior ale ţării şi majorarea de trei ori a burselor.
3. Dublarea pachetului garantat de servicii medicale prestate cetăţenilor ţării şi creşterea calităţii lor în baza reutilării tehnice a tuturor structurilor republicane şi raionale de ocrotire a sănătăţii.
4. Realizarea programului naţional „Satul moldovenesc” — muncă bine plătită, gazificarea fiecărei locuinţe (conectarea gratuită la reţeaua de gaze a locuinţelor pedagogilor şi medicilor de la sate), telefon pentru fiecare doritor, Internet în fiecare şcoală.
REALIZĂRI: „R. Moldova rămâne cea mai săracă ţară din Europa” Igor Munteanu, observator, director executiv, IDIS „Viitorul” 1.-2. Pot spune cu siguranţă că economia R. Moldova a pierdut, în aceşti patru ani, mai multe locuri de muncă decât au promis liderii PCRM. Inegalităţile sociale au devenit mai strigătoare la cer, astfel încât o elită tot mai mică, apropiată de „buricul” puterii, a devenit tot mai bogată şi mai chivernisită, în timp ce o parte tot mai mare din populaţie a devenit mai săracă. Deloc întâmplător că Indicatorul Puterii de Cumpărare, estimat de GFK în 2009, indică o dublă disparitate a veniturilor populaţiei din R. Moldova, atât faţă de statele prospere ale Uniunii Europene, cât şi faţă de vecinii săi imediaţi. R. Moldova rămâne cea mai săracă ţară din Europa, cu una dintre cele mai corupte administraţii, controlate de un singur partid.
În 2005-2008, principala grijă a liderilor PCRM a fost „să penească” găina care face ouă de aur, alias businessul local, supunându-l unor represalii sistematice. Organele statului „au muls” din mediul de afaceri sume considerabile de bani şi favoruri, doar pentru a-şi alimenta setea de inavuţire şi faimă, astfel încât relativa creştere economică înregistrată pe plan regional în această perioadă (2002-2007) s-a pierdut în nisip, fără a lăsa urme vizibile, şi fără ca economia RM să devină mai competitivă sau mai robustă.
Sărăcia a avansat şi pe seama unor blocaje instituţionale, unele legate de controlul asupra cursului de schimb şi ţintire a inflaţiei. Politica rigidă a Băncii Naţionale a Moldovei de menţinere a unui curs artificial şi dependenţa excesivă a economiei de taxele vamale/accizele la importuri a menţinut R. Moldova în chingile unui consum provocat de remitenţe, de natură să favorizeze importatorii şi să ruineze producătorii locali.
Pedagogii şi medicii sunt în continuare categoriile cu cele mai reduse salarii bugetare. Şi până astăzi, salariul mediu primit de pedagogi abia de se ridică la 70% din salariul mediu pe economie: 1632 lei în martie 2008, faţă de 5061 lei pentru lucrătorii sferei bancare, 4040 lei - lucrătorii sferei serviciilor de termoficare etc.
Nu ştiu în ce măsură a crescut numărul de locuri de la buget în cadrul instituţiilor superioare de învăţământ. Cert este că decizia de a reduce numărul studenţilor la facultăţile care „produc prea mulţi economişti” a lovit puternic în autonomia universitară, în stabilitatea bugetară şi calitatea programelor de studii. Probabil că nu există universitate care să nu fi resimţit în 2008 şi 2009 efectele unei decizii absurde, formulate în termeni ambigui şi contrat intereselor mediului universitar. Despre mărirea burselor nici nu mai pomenim, pentru că reflectă din nou o pretenţie a PCRM de a reveni la politica finanţării integrale a studiilor superioare de la bugetul de stat or această pretenţie mai trebuie să fie şi financiar sustenabilă, ancorată la alte realităţi instituţionale. De exemplu, dacă statul plăteşte educaţia şi oferă şi burse, atunci trebuie ca absolvenţii să fie în mod automat şi angajaţi. În condiţiile în care 90% din economie ţine de sectorul privat, cum poate statul obliga sectorul privat să angajeze automat absolvenţii unor universităţi, în ce condiţii? Şi care este responsabilitatea sectorului privat faţă de universităţi?
„Există tendinţe pozitive” Ştefan Savin, expert în probleme de sănătate publică 3. Pachetul de servicii medicale garantate prestate cetăţenilor a crescut indubitabil în ultimii ani, dar nu putem spune dacă s-a dublat sau nu. O creştere a calităţii serviciilor medicale de asemenea a fost înregistrată, dar acesta este un indicator greu de măsurat. În linii generale, există tendinţe pozitive, cel puţin nu am rămas la nivelul anului 2005.
Comparând hotărârile de Guvern cu privire la aprobarea programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală din 2005 şi 2008, am observat că numărul serviciilor medicale gratuite prestate cetăţenilor nu au crescut considerabil. Astfel, în lista urgenţelor medico-chirurgicale din programul unic pentru 2005, erau incluse 19 urgenţe generale. Pentru fiecare dintre aceste urgenţe erau specificate încă câteva situaţii speciale, în total fiind 190 de urgenţe. În programul pentru 2008, la acest capitol sunt specificate 87 de urgenţe, unele generale, iar altele speciale.
Lista urgenţelor medico-chirurgicale de gradul II şi III cu suspiciune a unor stări morbide era compusă în 2005 din 20 de puncte generale, cu câteva subpuncte pentru fiecare dintre acestea. În 2008 – lista era formată din 37 de puncte, fără niciun subpunct.
„Programul de gazificare nu a fost bine gândit” Ion Preaşcă, expert economic 4. Profesorii nu au beneficiat de facilităţi la conectarea la gaz. Au plătit de rând cu ceilalţi. Plus la asta, programul de gazificare nu a fost bine gândit. Oamenii şi agenţii economici au investit o mulţime de bani şi acum nu se ştie cui aparţin aceste active. Reţele au fost transmise în gestiunea Moldova-Gaz, dar nu în proprietate.
Cât priveşte promisiunea de gazificare a fiecărei locuinţe, comuniştii au anunţat că au gazificat peste 900 de localităţi. Însă, în multe sate la gaz au fost conectate grădiniţa, şcoala şi vreo două case, iar ei declară că satul e gazificat. Lucru care nu este adevărat. Conectarea fiecărei locuinţe la gaz necesită investiţii foarte mari pe care mai puţini şi le pot asuma. În plus, din 2005 până în prezent, tarifele la gaz au crescut de patru ori.
Potrivit statisticilor, în R. Moldova au acces la Internet circa 20% din populaţie, dar în sate cred că cota este sub 10%. Presupun că fiecare şcoală este conectată la reţeaua Internet, pentru că sunt clasele de informatică dotate cu calculatoare primite din donaţii. Altceva e că aceste calculatoare de cele mai multe ori sunt conectate la Internet prin telefon, astfel încât viteza este foarte mică. Chiar în capitală sunt şcoli în care există doar un calculator sau două, dar şi astea bune de aruncat la gunoi.
Cât priveşte telefonul - dorinţă şi bani să fie! Oamenii preferă, însă, acum mai mult telefonia mobilă. Numărul de conectări la telefonie mobilă sunt de zece ori mai mari decât la telefonia fixă. Astăzi, numărul celor care au telefon mobil este de vreo trei ori mai mare decât a celor care au fix.
PROMISIUNI: Din platforma electorală a PCRM pentru alegerile parlamentare 2005, publicată în „Comunistul”, nr. 1 (407) din 6 ianuarie 2005 1. Transformarea Moldovei într-un stat al standardelor europene şi al investiţiilor eficiente în economia ţării, deschiderea pieţelor occidentale pentru mărfurile moldoveneşti.
2. Circulaţia liberă, fără vize, a cetăţenilor Moldovei în ţările Europei, protecţia juridică şi socială sigură a compatrioţilor noştri aflaţi peste hotare.
3. Promovarea unei susţineri sociale moderne sigure a populaţiei, realizarea programelor prioritare, a principiilor educaţiei europene deschise şi celor ale culturii europene.
4. Consolidarea bunelor relaţii cu vecinii noştri — Ucraina şi România ca bază pentru dezvoltarea potenţialului CSI la o nouă etapă şi întărirea parteneriatului strategic cu Rusia.
REALIZĂRI: „Calitatea produselor autohtone nu corespunde standardelor europene” Iurie Gotişan, expert economic 1. Probabil, PCRM ar fi trebuit să fie mai explicit atunci când şi-a scris programul. Ar fi fost bine dacă se specifica măcar un detaliu, două. De exemplu, ce se are în vedere prin expresia “standarde europene”.
Semnarea acordului privind liberul schimb (GSP+) şi cel al Preferinţelor Comerciale Autonome nu prea a permis majorarea exporturilor, pentru că până la urmă gama de produse pe care le are R. Moldova la export este subţire. Nu a avut loc nici diversificarea produselor. Pe de altă parte, chiar şi sectorul productiv din ţară până la urmă nu ţine pasul cu cererea internă nemaivorbind de cea externă. Calitatea produselor autohtone nu prea corespunde cu standardele europene. Deşi, cred eu, acest lucru ţine mai mult de responsabilitatea agenţilor economici şi nu a autorităţilor.
E adevărat că s-a majorat volumul investiţiilor străine, însă cred că mai mult contează diversificarea acestor investiţii în proiecte solvabile. Până la urmă, volumul nu spune nimic. De exemplu, timp de 17 ani de independenţă în economia R. Moldova s-au făcut investiţii străine directe de peste 2 miliarde USD, pe când în România anual se investesc circa 9 miliarde USD.
„Nu putem vorbi despre circulaţia liberă în spaţiul UE” Arcadie Barbăroşie, director executiv, Institutul de Politici Publice 2.-4. Sigur că a fost liberalizată într-o anumită măsură procedura de obţinere a vizelor pentru ţările UE. Există un grup de persoane (studenţi, jurnalişti, sportivi) care pot obţine mai uşor vize pentru UE. Dar, totuşi, nu putem vorbi despre o circulaţie liberă în spaţiul UE. Acest obiectiv nu a fost realizat.
S-a promis că R. Moldova va obţine statutul de stat asociat al Uniunii Europene. Dar, nici acest lucru nu s-a realizat din mai multe motive de ordin intern şi extern. Nici UE nu era gata de un asemenea tratat, dar nici R. Moldova nu a fost capabilă să demonstreze că merită acest drept. Cât priveşte protecţia juridică şi socială sigură a compatrioţilor noştri aflaţi peste hotare, acest lucru nu e simplu de realizat şi de aceea nici nu a fost împlinit. Cele câteva acorduri privind migraţia ilegală care au fost semnate de R. Moldova nu acoperă nici în cea mai mică măsură necesităţile reale.
Nu putem vorbi despre consolidarea relaţiilor cu România. În ultimii ani am reuşit mai degrabă să deteriorăm aceste relaţii. Cu Ucraina, relaţiile au rămas relativ bune, deşi poziţia R. Moldova din GUAM, poate să nu satisfacă nici pe departe interesele Ucrainei în această structură.
Cât priveşte parteneriatul strategic cu Rusia, acesta s-a consolidat în ultimul timp. Plata fiind cedările masive ale R. Moldova în domenii în care interesele ţării noastre nu ar fi trebuit să le admită. Desigur, scopul a fost soluţionarea conflictului transnistrean, dar lucrurile în acest sens nu au evoluat. În schimb am pierdut recunoaşterea privatizării hidrocentralei de la Cuciurgan şi altele. Lucru ce nu ne-a asigurat securitatea energetică în conflictul dintre Rusia şi Ucraina.
PROMISIUNI: Din platforma electorală a PCRM pentru alegerile parlamentare 2005, publicată în „Comunistul”, nr. 1 (407) din 6 ianuarie 2005 1. Unificarea ţării noastre şi a poporului nostru multinaţional pe principiile stimei reciproce, toleranţei şi dezvoltării democratice generale;
2. Unificarea ţării noastre pe baza garantării juridice a dezvoltării tuturor formelor de proprietate şi a iniţiativei private, continuării combaterii active a corupţiei şi a birocratismului;
3. Unificarea ţării noastre pe baza dezvoltării libere a tuturor culturilor naţionale originale şi a iniţiativelor sociale promiţătoare, pe baza respectării sentimentelor celor credincioşi;
4. Crearea unei astfel de societăţi în care libertatea persoanei şi libertatea opţiunii vor fi asigurate de bunăstare şi prosperitate.
REALIZĂRI: „Faptele guvernării trădează mai degrabă o mişcare „pro-Rusia” Igor Munteanu, observator, director executiv, IDIS „Viitorul” 1.-2. Modelul de guvernare instituit de PCRM a repurtat victorii răsunătoare numai pe terenul încălcării drepturilor omului, limitării autonomiei locale şi penalizării businessului privat. În mod cinic, RM s-a apropiat prin aceste tendinţe, monitorizate de Freedom House, OSCE/ODIHR şi Consiliul Europei, de modelul rusesc de guvernare, produs de arhitecţii „verticalei puterii” şi „democraţiei suverane”. Putem constata astfel că, deşi discursul public al oficialilor RM este împânzit de o retorică bombastică pro-UE, faptele guvernării trădează mai degrabă o mişcare înapoi „pro-Rusia”, cu toate consecinţele şi derivatele acestui curs. Toate acestea au menirea de a distrage atenţia publicului larg de la marile „tunuri” date de către fruntaşii PCRM în privatizările iniţiate în mod suspect, în scandalurile legate de corupţia şi proasta gestionare a banilor publici din această perioadă.
Acelaşi curs geopolitic se manifestă printr-o rusificare accelerată a tuturor aspectelor vieţii publice, economice şi sociale, contribuind la izolarea şi înfierarea elementului autohton, contribuind la reinstalarea ideologiei sovietice, în varianta extravagantă a moldovenismului agresiv, kominternist. În loc de a depune eforturi spre integrarea şi coeziunea socială, grupul minoritar şi prost-intenţionat care alimentează acest curs, lucrează spre dezintegrare şi haos, slăbind consensul naţional şi capacitatea elitelor naţionale de a gestiona în mod responsabil un viitor european pentru toţi cetăţenii RM.
„Moldova, pe calea regresului democratic” Dumitru Mânzărari, expert în politologie 3.-4. Aceste promisiuni, de fapt, era clar de la bun început că sunt irealizabile. Pentru a unifica ţara “şi poporul nostru multinaţional” pe principiile stimei reciproce şi toleranţei, un partid trebuie să aibă capacităţi şi resurse de a crea un consens naţional, acceptat de majoritatea populaţiei. Partidul de guvernământ nu poate face asta pentru că şi-a pus drept scop transformarea “moldovenismului” sovietic în idee naţională, iniţiativă respinsă de unele grupuri sociale. O idee naţională de alternativă, mai neutră - să o numim convenţional “europenism” - nu a fost promovată în calitate de ax identitar.
Este necesar să ne referim la principiile “dezvoltării democratice generale” invocate în promisiunile comuniştilor. Eşecul partidului de guvernământ de a le realiza pe bună măsură a condiţionat şi eşecul celorlalte elemente ale promisiunilor lor. Din 2001 până în prezent, Moldova a mers pe calea unui regres democratic, devenind tot mai puţin atractivă pentru populaţia din partea stângă a Nistrului. Guvernarea a distrus toate echilibrele de putere instituţionale în stat. Acest fapt nu doar că a creat o vulnerabilitate de securitate majoră pentru Moldova, ci a făcut-o mai vulnerabilă presiunilor şi controlului extern, în special al Rusiei. Kremlinului îi este mai uşor să dirijeze Moldova creând pârghii de influenţă asupra unui grup politic decât în cazul când am avea cele trei ramuri ale puterii (legislativă, executivă şi judecătorească) independente şi abile de a se balansa reciproc.
Deci, chiar din 2001 era clar că PCRM datorită culturii de management sovietic nu va reuşi să obţină succes în avansarea Moldovei pe calea dezvoltării democratice şi prosperării economice. Controlul total este axioma principală a guvernării actuale şi ea nu permite dezvoltarea unui stat de drept, fără de care oricare iniţiativă lăudabilă, precum cea a integrării europene, va suferi eşec. Consolidarea puterii unui grup poate fi atins doar pe contul limitării libertăţilor populaţiei, businessului şi forţelor politice. Anume asta au făcut ei de la 2001 încoace. Statul de drept, libertatea de exprimare, independenţa presei, economie liberă de piaţă - toate aceste elemente esenţiale ale dezvoltării democratice nu sunt posibile în condiţiile unui stil de management politic pronunţat sovietic. Altul, pare-se, actuala guvernare nu cunoaşte şi nu poate practica. Dacă ar aborda altă tactică şi ar slăbi mecanismul de control total asupra vieţii cetăţenilor pe care i-a dorit “unificaţi”, atunci ar pierde puterea politică.
| 
