31 ianuarie 2009
Alegători ai nimănui

Mulţi moldovenii din stânga Nistrului nu ştiu că la primăvară vor avea loc alegeri parlamentare

Pe vremuri oraşul Grigoriopol era unul din centrele „industriei înfloritoare” din stânga Nistrului. Astăzi, întreprinderile de aici sunt pustii, iar muncitorii care au mai rămas nu şi-au primit salariile de mai bine de un an. Acum ei mizează doar pe procuratură care ar putea să-i ajute să-şi obţină lefurile restante. De exemplu, angajaţii fabricii de conserve au fost concediaţi, iar blocul administrativ a fost „ocupat” de aşa-zisele forţe pacificatoare. Pe teritoriul întreprinderii “Vodocanal” am găsit doi oameni necăjiţi cărora “statul” le datorează câte 16 mii de ruble (circa 20 mii de lei). Anul trecut, ei au fost remuneraţi cu doar 15 litri de ulei.

Pe mătuşa Nina am întâlnit-o pe una din străzile orăşelului Grigoriopol. Ne-am oferit s-o ducem cu maşina până acasă. Femeia, aflând că suntem jurnalişti, ni s-a prezentat Nina Iacovlevna. Bătrâna are un fecior în Transnistria şi unul la Bucureşti, şase nepoţi şi doi strănepoţi.

“Tot era mai bine înainte. Circulam liber şi nu ne controla nimeni prin genţi la posturile vamale de la Nistru”, ne spune ea. “Pictor restaurator”, ni-l prezintă cu mândrie pe feciorul din România. A stat la el timp de o lună şi s-a întors acasă impresionată. “Acolo e o altă lume. În Transnistria se face multă propagandă. Doar oamenii care au posturi şi sunt plătiţi de la buget cred în ce spun autorităţile. Ceilalţi înţeleg că o ducem din ce în ce mai greu. În fiecare zi ies din casă cu paşaportul în buzunar, nu ştii la ce să te aştepţi. În cine să crezi?”, se întreabă mătuşa Nina.

La alegerile parlamentare din 2005 a votat la una din secţiile de votare din satul Doroţcaia, aflat sub jurisdicţia Chişinăului. „Am dorit să fiu în rând cu lumea, dar oricum totul rămâne pe vechi. Sincer nu ştiu ce se întâmplă în politica de dincolo de Nistru, cine e bun şi cine e rău. La noi mai rar ajung agitatorii. Votez pentru cine zice lumea. Sper că se va schimba ceva. Acum am o pensie de 400 de ruble (circa 550 de lei) care iarna mi-ajunge doar pentru gaz şi lumină”, se plânge femeia.

Uitaţi de lume

Pe teritoriul întreprinderii “Vodocanal” din Grigoriopol am întâlnit doi bărbaţi necăjiţi – Valeriu Vetvilevici şi Petru Sacaliuc. Ei merg zi de zi la serviciu, deşi nu au primit o liţcaie mai bine de un an, ci doar 15 litri de ulei. Colegii lor, vreo 78 la număr, au luat o altă decizie – aşteaptă ca procuratura să le facă dreptate.

„Lucrăm că poate ne vor plăti într-o zi salariul. Cum supravieţuiesc? Acasă am o vacă şi câteva găini. Ele şi mă hrănesc…. În Transnistria, numai la Tiraspol, Râbniţa şi Dubăsari oamenii mai primesc lefurile. În rest, e sărăcie lucie. Viaţa e din ce în ce mai grea”, susţine Petru Sacaliuc, menţionând că “statul” îi datorează 16 mii de ruble (circa 20 mii de lei).

Omul zice că are trei acte de identitate – paşaportul transnistrean, buletinul de identitate şi paşaportul moldovenesc. Întotdeauna are un document la el. Azi, din întâmplare, a luat paşaportul moldovenesc, chiar dacă niciodată nu a fost peste hotarele ţării. “Documentul de la Chişinău e pentru siguranţă, iar cel de la Tirapol – pentru a plăti serviciile comunale. Politicienii îşi amintesc de noi doar la alegeri. Atunci au nevoie de noi. Eu, de exemplu, particip la toate alegerile, indiferent cine le organizează. Sper că se va schimba o dată şi o dată ceva”, afirmă pe o notă tristă omul.

Rupţi de realitate

Un alt locuitor al orăşelului Grigoriopol, Alexei Mocreac, preşedintele Asociaţiei combatanţilor din localitate, este unul din puţinii cetăţeni cu spirit civic. Anume el îi îndeamnă pe oameni să participe la alegerile organizate de Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău şi chiar îi ajută să se deplaseze la secţiile de votare din dreapta Nistrului. Printre altele, dânsul este de părerea că în Transnistria ar exista doi Smirnovi: “L-am văzut în două variante. Unul a fost la Moscova şi nu prea ştia să vorbească, celălalt turuie întruna. Unul e cu barba mai neagră, celălalt – cu perii mai suri. Unul e mai jos de statură, iar celălalt e mai înalt. L-am văzut aici, la uzină, intrând pe poartă. Am zis că nu e Smirnov, dar lumea nu m-a crezut”. Până la urmă omul recunoaşte că nici el nu ştie care e Smirnov cel adevărat, dar bănuieşte că cel care a fost la Moscova.

Alexei Mocreac ne spune că mai întâi a fost membru al Partidului Renaşterii şi Reconcilierii. Ne arată şi o legitimaţie de la CEC din acele timpuri pe care scrie că e persoana de încredere a lui Mircea Snegur. O altă legitimaţie primită ceva mai târziu atestă apartenenţa la Alianţa „Moldova Noastră”. Mai nou, bărbatul este membru al Partidului Naţional Liberal. E unul dintre puţinii care în campania electorală face agitaţie electorală în Transnistria.

“Organizăm transport şi ne deplasăm la secţiile de votare din Doroţcaia sau din Gura Bâcului. În ultima localitate e mai complicat de ajuns. Miliţienii ne întorc din drum. De la an la an e tot mai greu să-i convingi pe oameni să meargă la votare. Ei nu mai cred în promisiuni, nu sunt informaţi, căci nu au acces la ziare, posturi de radio sau TV de la Chişinău. Deci, sunt rupţi de realităţile sociale şi politice din dreapta Nistrului”, ne mai spune Alexei Mocreac.

Bărbatul recunoaşte că şi el este puţin informat despre viaţa social-politică din dreapta Nistrului. “Sunt unul din puţinii care recepţionez „Moldova 1”. La acest post apare doar partidul de guvernământ. Când merg la Chişinău, cumpăr ziare şi mai aflu câte ceva. O altă sursă de informare sunt pliantele difuzate în campania electorală. În rest, nu prea avem idee ce se întâmplă dincolo de Nistru. Oamenii simpli din Transnistria nici măcar nu ştiu că la primăvară vor avea loc alegeri parlamentare…”, afirmă la despărţire Alexei.

Svetlana COROBCEANU