3 septembrie 2010

Harta sitului
 
Home   Suplimente   Obiectiv   2009   Ianuarie  

Calendar

31.03.2010

La 26 martie ziarul "Est Curier" va împlini 13 ani de la înfiinţare.
detalii 

Arhiva

...descarcă in limba rusă

Publicitate

API oferă posibilitatea de a plasa la preţuri avantajoase publicitatea Dvs în 19 ziare naţionale cu un tiraj de pîna la 110.710 exemplare.
Alegeţi oricare din cele 3 pachete oferite:

Contacte API:

str. Bucuresti 77,
mun. Chişinău,
Republica Moldova,
MD-2012
Tel: +37322 220996
Fax: +37322 203686
E-mail: api@api.md

16 ianuarie 2009
Uitaţi de politicieni, descurajaţi de miliţieni

La ultimele parlamentare, satul Corjova, raionul Dubăsari, baştina preşedintelui Vladimir Voronin, a înregistrat cea mai mică rată de participare la alegeri. Din cei 1665 cetăţeni cu drept de vot doar 549 (32,97%) au ajuns la secţiile de votare. Absenteismul în localitatea din stânga Nistrului a fost „încurajat” de miliţienii subordonaţi regimului de la Tiraspol care i-au împiedicat pe cetăţeni să meargă la vot. O altă cauză – în 2005 corjovenii trebuiau să facă câţiva kilometri până la secţiile de votare deschise pentru ei în localitatea vecină Cocieri. Astăzi, locuitorii satului sunt de părerea că dacă următoarele alegeri vor fi bine organizate, iar oamenii vor fi bine informaţi pe parcursul scrutinului electoral, rata de participare la alegeri ar putea fi ceva mai bună.

„Criza gazului” a afectat dur Corjova. Localitatea printre primele din R. Moldova a rămas fără gaze naturale. Corjovenii se încălzesc cu lemne sau reşouri, iar mâncarea o gătesc la plitele electrice. Iarna însă sătenii au şi o altă problemă. Imediat ce pe Nistru se aşterne gheaţa, iar bacul de la Molovata Nouă este închis, instituţiile de învăţământ şi Centrul de reabilitare a persoanelor în etate pierd orice legătură cu malul drept. Prin aşa-zisele puncte vamale ale rmn nu li se permite să aducă produse alimentare, solicitându-li-se o taxă de 100% din valoarea mărfii. Astăzi, aceste instituţii mizează doar pe stocurile de produse pe care şi le-au făcut până la căderea frigurilor. În ajunul alegerilor parlamentare, acestea sunt principalele probleme ale administraţiei publice locale din satul Corjova. „În localitate avem mulţi combatanţi care au luptat în 1992, mulţi patrioţi. Dacă nu ar umbla miliţia de la casă la casă şi nu le-ar interzice oamenilor să participe la votare, atunci cred că rata de participare la alegeri ar fi fost mult mai înaltă în 2005”, consideră Valeriu Miţul, primarul de Corjova.

Ascultă de cei care le oferă pensii

Majoritatea corjovenilor sunt cetăţeni ai R. Moldova, însă şi „cetăţeni” ai regimului de la Tiraspol. Fără paşaportul transnistrean ei nu ar putea fi angajaţi la serviciu în stânga Nistrului, n-ar beneficia de gaze naturale şi energie electrică la un preţ redus şi de pensie în ruble transnistrene. Apartenenţa la rmn este o altă cauză a absenteismului. „Oamenii pur şi simplu se tem pentru viaţa lor. La ultimele alegeri în sat au existat posturi mobile de miliţieni pe străzi şi la ieşirea din sat…. Astăzi, oamenii probabil ar participa mai activ la alegeri, pentru că în ultimi ani am simţit că Chişinăul nu ne-a abandonat, lăsându-ne la cheremul autorităţilor nerecunoscute. De exemplu, în sat a fost îmbunătăţită infrastructura, a fost ridicată o biserică etc.”, a mai spus edilul local.

Nu sunt informaţi

Consilierul local Ilie Coica presupune că şi în acest an corjovenii se vor confrunta cu vechile probleme în perioada alegerilor. „Nu cred că ne vor permite să deschidem secţii de votare în sat. În cel mai bun caz nu ne vor pune beţe în roate ca să mergem să votăm în localitatea vecină. O altă problemă este că oamenii sunt puţin sau deloc informaţi despre viaţa socială şi politică a R. Moldova”, ne spune consilierul.

Azi corjovenii au acces doar la posturile de televiziune ruseşti şi la cele emise de Tiraspol. Aici nu există un oficiu poştal, iar doritori de a se abona la vreun ziar trebuie să se deplaseze la oficiul poştal din satul Cocieri. „În campaniile electorale precedente, oamenii, în cea mai mare parte, ţineau cont de ceea ce le sugerau angajaţii primăriei înainte de a-şi da votul. Acesta era principalul mijloc de agitaţie electorală. Oameni nu erau şi nu sunt infomaţi. E nevoie de o campanie electorală bine organizată, aşa încât nu doar tinerii, ci şi cei mai în vârstă să fie motivaţi să voteze”, a mai spus consilierul.

Nu ştiu nimic despre viitoarele alegeri

De aceeaşi părere este şi directorul gimnaziului din localitate Constantin Sucitu. „Doar dacă vom avea o organizare bună, aici pe loc, fără ca lumea să fie intimidată sau nevoită să se deplaseze la câţiva kilometri distanţă, participarea la alegeri va fi mai mare. În caz contrar ar putea să se repete situaţia din anii precedenţi”, afirmă profesorul.

Din discuţiile cu oamenii din localitate am înţeles că cei mai mulţi nici nu au idee că în primăvară vom avea alegeri parlamentare. Oxana are 42 de ani şi este angajată la fabrica de confecţii din oraşul Dubăsari. Femeia recunoaşte că nu ştie nimic despre viitoarele alegeri, „Noi trebuie să aflăm cine sunt cei pe care îi vom alege, ce fac ei pentru binele oamenilor. Nici măcar în campania electorală politicieni nu ajung pe la noi prin sat. Cum să votezi fără să ştii pe cine alegi? Nu cred că problema e în oameni, ci în felul cum este organizată campania electorală. Oamenii trebuie să fie motivaţi să meargă la urnele de vot”, a mai spus Oxana.

Svetlana COROBCEANU

Adăugaţi un comentariu

Nume,Prenume

Comentariu

Virsta

Sexul

Masculin Feminin

E-mail





Copyright, 2006 API      Particpant la concursul WebTop
Daca ati gasit eroare va rugam sa contactati administratorul sitului: pmacovei@api.md Site creat de design.md