15 septembrie 2008
Lupta cu corupţia, (ne)vazută de jurnalişti

În ultimul an, problema luptei cu corupţia a figurat constant pe agenda guvernului, făcând subiectul multor materiale de presă. Programe şi iniţiative guvernamentale, conferinţe la nivel înalt, traininguri pentru funcţionari publici, instruiţi să facă mai transparentă activitatea instituţiilor pe care le reprezintă, reţinerea în flagrant a diferiţilor funcţionari corupţi – iată doar câteva din subiectele ce-au nimerit frecvent în vizorul unor jurnalişti, fiind, în acelaşi timp, trecute cu vederea de către alţii.

Ţinând cont de actualitatea subiectului respectiv, s-ar părea ca presa ar trebui să-i acorde o atenţie sporită, informând publicul nu doar despre cazurile şi nivelul corupţiei, dar şi despre modul în care aceasta este combătută. Totuşi, monitorizarea desfăşurată în ultimul an relevă că o parte din presă reflectă cu fidelitate lupta cu corupţia, în timp ce altă parte manifestă reticenţă, ignorând sau punând la îndoială eficacitatea acţiunilor guvernului.

Prin ce se explică această lipsă de interes? Şi de ce unii jurnalişti nu împărtăşesc entuziasmul guvernanţilor şi al unor colegi de-ai lor? Motivele din care presa evită să abordeze acest subiect sau, dacă o face, nu poate convinge, sunt multe şi, deseori, nu depind doar de politica editorială sau de opoziţia jurnaliştilor faţă de guvernare. Deseori, decizia ziariştilor de a nu scrie despre subiectul respectiv este determinată de scepticismul faţă de acţiunile autorităţilor, alimentat şi de credibilitatea redusă a instituţiilor de stat. Unii jurnalişti cred că o mare parte din acţiunile respective se produc doar pentru a crea iluzia luptei cu acest fenomen. Puţini cred în bunele intenţii ale autorităţilor, dar şi mai puţini – că statul ar fi capabil să dezrădăcineze corupţia.

Reticenţa jurnaliştilor ar putea fi explicată şi prin nedorinţa de a fi folosiţi pe rol de instrument propagandistic pentru a crea guvernului o imagine de luptător cu corupţia. Iar unele „măsuri” ale oficialilor sunt văzute mai degrabă ca reglări de conturi cu persoanele indezirabile puterii, decât lupta cu cei corupţi. Un alt motiv ar fi punerea la îndoială a importanţei acţiunilor întreprinse de autorităţi. Reţinerea în flagrant a poliţistului X pentru luare de mită de 100 dolari, a profesorului Y pentru impunerea taxelor neoficiale – anume astfel de informaţii sunt puse la dispoziţia jurnaliştilor de organele de drept. O sumedenie de cazuri de acest fel şi aproape nici unul în care ar figura şi numele înalţilor demnitari. Or, corupţia la nivel mic şi cea la nivel înalt nu pot exista separat. Ele se alimentează reciproc. Şi e greu de crezut că într-un stat în care mita e percepută ca un element indispensabil în relaţiile oamenilor cu funcţionarii publici, corupţie ar exista doar în rândul medicilor sau profesorilor, în timp ce acei situaţi mai sus pe scara ierarhică ar avea o reputaţie ireproşabilă.

Nadine GOGU