31 iulie 2008
Constantin Cheianu: „În Moldova sunt culpabilizaţi „peştişorii mărunţi”, „rechinii” stau bine-merci”

Recent, la Bucureşti, la editura Fundaţiei „Camil Petrescu” a fost lansat un volum de piese ale autorilor din Republica Moldova cu titlul „Dramaturgi basarabeni de astăzi”. Printre autori se numără şi Constantin Cheianu cu piesele „În container” şi „Volodea, Volodea”, ultima fiind dedicată fenomenului corupţiei din Republica Moldova. Lucrarea urmează să fie montată la toamnă la Teatrul „Eugene Ionesco”.
Citiţi mai jos un interviu în exclusivitate cu Constantin Cheianu despre piesa „Volodea, Volodea”.

De ce anume acum aţi decis să scrieţi o piesă la tema corupţiei?

De fapt, este o comandă a Teatrului “Eugene Ionesco”, care urma să beneficieze de un grant pentru montarea unui spectacol pe această temă. Grantul venea de la una din instituţiile străine, specializate pe problemele combaterii corupţiei.

A intervenit, însă, un inconvenient. Teatrul mi-a făcut oferta în momentul în care instituţia în cauză oferise altcuiva grantul pentru un proiect similar. Şi aici s-a întâmplat că Petru Vutcărău, directorul teatrului, s-a confruntat el însuşi cu o situaţie în care, ca părinte al unui copil de liceu, era impus să dea mită. Indignat, s-a arătat foarte hotărât să monteze piesa.

La sfârşitul piesei „Volodea, Volodea” menţionaţi că textul este bazat în totalitate pe fapte reale. De unde aţi cules informaţia despre corupţia în medicină, educaţie etc.?

Adevărul este că nici nu trebuie să cauţi mult nişte surse. Corupţia există peste tot, aproape nu găseşti om care să nu se fi confruntat cu manifestările ei. Mai grav este că pentru mulţi a devenit un fenomen firesc, uneori chiar prestigios. În Moldova de astăzi, să ai un loc de muncă, unde poţi lua mită înseamnă să fii foarte bine aranjat în viaţă. Un tânăr cu care am discutat când pregăteam piesa, îmi vorbea cu un fel de invidie despre unul din tovarăşii săi, a cărui ocupaţie constă în adunatul banilor de la studenţi ca mită pentru profesori. Aceşti „intermediari” câştigă atât de bine, încât în scurt timp ajung să-şi cumpere maşini.

Cu vreo doi ani în urmă presa din Chişinău relata cazul şocant al unui medic de la Spitalul Urgenţei, care nu a dorit să acorde îngrijiri unui tânăr adus după un accident rutier, pe motiv că acela nu avea asupra sa poliţa de asigurare medicală şi nici bani. Tânărul a murit. El s-a dovedit a fi chiar fiul medicului în cauză. Acest caz mi-a servit drept punct de plecare, atunci când am început să scriu textul în cauză. Multe fapte şi cazuri reale mi le-au pus la dispoziţie, de asemenea, instituţii precum Transparency International, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Centrul de Investigaţii Jurnalistice.

Personajul Andrei, medicul care nu acceptă să ia mită, este sărac, slăbit, are un aspect bolnăvicios, totuşi, continuă să lupte pentru dreptate. Este oare acesta prototipul cetăţeanului onest din R. Moldova? Vor putea alde Andrei să învingă sistemul corupt?

Evident, nu. Persoane ca Andrei sunt un fel de anomalii în toate timpurile. Ei nu pot comite, „patologic”, ilegalităţi. Restul se divizează în cei care sunt corupţi în orice timpuri şi cei care „se dau după vremi”. Astăzi, aceştia din urmă fac parte, bineînţeles, din marea armată a corupţilor.

Cât de des sunteţi pus în situaţia de a da mită?

Eu duc o existenţă oarecum „atipică”, nu prea am de a face cu instituţii de stat, nu am copii de liceu, nu am maşină ca să am de a face cu poliţia şi parcă, slavă Domnului, sunt sănătos. Din această cauză eu nici nu prea bănuiam ce se întâmplă de fapt şi, când am început să mă documentez, am fost şocat de proporţiile fenomenului.

Mai bine de un an autorităţile realizează un plan naţional anticorupţie. Credeţi că în ultimul timp se luptă mai eficient contra corupţiei?

Ceea ce am remarcat eu este că în ultimul timp sunt prezentate mai des la televizor cazuri cu persoane reţinute pentru luare de mită. De asemenea, văd mai multă publicitate pe tema corupţiei. Ceea ce nu este rău, dar mă tem că e vorba mai curând de o campanie, decât de o luptă adevărată. Se duce lupta cu unele manifestări ale corupţiei, nu cu fenomenul în sine. Sunt culpabilizaţi „peştişorii mărunţi”, „rechinii” stau bine-merci.

Cum am putea găsi ac de cojoc „corupţilor mari”, d-alde Vasile Ilarionovici din piesa Dvs.?

Există un program-maximum, care nu poate fi realizat în scurt timp şi care ţine de starea economiei noastre. Atâta timp cât nu vom putea asigura un nivel decent al salariilor, va fi foarte greu să eliminăm corupţia.
Tristeţea însă este că nu se face nimic nici măcar pentru realizarea unui program minimum. La ce mă refer? Nu trebuie decât să fie adoptate câteva amendamente la nişte legi prin care justiţia ar deveni cu adevărat independentă, plus adoptarea unor acte normative ale guvernului şi ministerelor prin care ar fi asigurată mai multă transparenţă acolo unde e vorba de practica licitaţiilor, de pildă, sau cea a eliberării licenţelor. Asta ar avea un efect mult mai mare decât imaginile cu profesori şi medici prinşi cu mită de 100 de dolari. Fiindcă majoritatea comunistă din Parlament nu doreşte adoptarea acestor acte, este clar că anume ei îi convine această stare de lucruri.

După ce vor ieşi din sala de spectacol, credeţi că cetăţenii nu vor mai fi tentaţi să dea sau să ia mită?

Să nu fim utopici, nici nu mi-am propus aşa ceva. Intenţia mea a fost să le spun oamenilor că participând la această “horă a mitei” în care suntem atraşi şi împinşi de către guvernanţi, tot noi ajungem victimele.

Vă mulţumim!

Interviu de Dumitru LAZUR

Insert

Un bar. Vlad stă la o măsuţă, are în faţă o cafea. Notează ceva într-un carnet. Se aude soneria mobilului său, care reproduce un fragment dintr-o piesă a lui Eminem.

VLAD. Alo!... Da... Din partea cui?... A, a lui Viorel. Te ascult... Da, pot... Îţi spun, omule, pot la toate universităţile şi academiile, orice facultate, orice an... (consultând notele din carnet) O sesiune la Drept?... 500 de euro... Nu contează anul... (îşi notează ceva în carnet) Stai, e la „fără frecvenţă”?...

Lucrează la construcţii în Spania?... Vasăzică, el nici n-o să vină la sesiune?... N-a fost niciodată... Şi în ce an e? Anul 4... Atunci e mai scump, e o mie de euro sesiunea... S-a făcut... Mai ai ceva?... Ce universitate, zici?... Facultatea?... „Tehnologia produselor alimentare”.... (consultând carnetul) 300 de euro sesiunea... Câţi oameni?... (notând) 4 oameni.... Mai departe... „Management”... ce universitate?... (consultând carnetul) 400 de dolari. Nu-nu, aici e în dolari, nu în euro... 8 oameni. S-a făcut. Mai ai?... Medicină, „Chirurgie”... 500 de euro. 4 oameni... Universitatea (scrie)... un examen la „Marketing”...

Stop, băi, eu cu un singur examen nu mă ocup, eu numai sesiunea întreagă... Atât?... Cum să-ţi spun?... În general, nu mă ocup cu cei de la fără frecvenţă... Acolo te poţi înţelege direct cu profesorul... Ce facultate?... „Transporturi Internaţionale”?... Băieţii mi-au spus că la fără frecvenţă acolo nota „5” costă 200 de lei. Ori 20 de litri de benzină. Intri la examen, profesorul îţi zice „Ne oprim la nota „cinci” - adică la 200 de lei - ori vrem mai mult?” Tu zici că vrei „şase”, asta înseamnă că mai adaugi 50 de lei ori 5 litri de benzină. Vrei „7” – mai adaugi 50 de lei ori 5 litri. Ş.a.m.d. Bun, când îmi aduci matricolele şi banii?... Ce spui?... Nu, cu Colegiile nu mă ocup. Cunosc om care se ocupă... Scrie: 0788016914, Slavic. Spune că vii din partea lui Vlad. Hai, noroc!

(Fragment din piesa „Volodea, Volodea”)