30 aprilie 2008
“Moldovenii cred că Guvernul nu luptă suficient de serios împotriva corupţiei” Interviu cu Lilia Carasciuc, director executiv al Transparency International Moldova Recent, aţi făcut public un sondaj de opinie privind percepţia corupţiei în Republica Moldova, realizat printre oamenii de afaceri şi reprezentanţii gospodăriilor casnice. Pe cine au plasat aceste persoane în topul celor mai corupţi funcţionari? Potrivit respondenţilor, cel mai frecvent se recurge la plăţi neoficiale în instituţiile medicale, la poliţie, în instituţiile de învăţământ şi la vamă. De asemenea, intervievaţii au recunoscut că au mai dat mită şi la ambasade, nu direct funcţionarilor misiunilor diplomatice, ci unor intermediari. Se mai plăteşte şi la birourile de avocaţi, în instanţele de judecată, la procuratură şi la secţiile de paşapoarte.
În opinia persoanelor chestionate, care sunt cauzele răspândirii corupţiei în Republica Moldova şi cum ar putea fi prevenit şi combătut acest flagel? Respondenţii consideră că în Republica Moldova corupţia înfloreşte pentru că salariile sunt mici. Un alt motiv – persoanele corupte nu sunt trase la răspundere, iar Guvernul nu luptă suficient de serios împotriva corupţiei. Oamenii de afaceri, dar şi reprezentanţii gospodăriilor casnice cred că pentru a reduce nivelul de corupţie este necesar de a înăspri sancţiunile faţă persoanele care dau şi iau mită, de a majora salariile bugetarilor, de a introduce norme de conduită etică în serviciul public, de a informa permanent populaţia despre pericolul corupţiei, dar şi de a verifica conţinutul declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale demnitarilor şi funcţionarilor publici. Totodată, o mare parte dintre respondenţi sunt de părerea că fenomenul corupţiei va exista întotdeauna, doar că poate fi limitat şi redus substanţial.
Care este mita medie plătită de businessmani şi de oamenii simpli? Businessmanii plătesc de la 133 de lei la birourile de paşapoarte până la 5744 de lei în instanţele de judecată. Reprezentanţii gospodăriilor casnice au menţionat că pentru ei mita medie variază între 108 lei la inspectoratul energetic şi până la 2489 de lei în instanţele de judecată. Volumul estimat al plăţilor neoficiale achitat de oamenii de afaceri în anul 2007 este de circa 300 de milioane de lei, pentru reprezentanţii gospodăriilor casnice această cifră este ceva mai mare de 590 de milioane de lei. Potrivit respondenţilor, o bună parte din această sumă a revenit medicilor, vameşilor, poliţiştilor şi profesorilor.
Cum ar putea fi asigurată incoruptibilitatea funcţionarilor? Cea mai bună soluţie în opinia respondenţilor ar fi stabilirea unor salarii decente pentru angajaţii instituţiilor de stat. Astfel, oamenii simpli cred că un ministru ar trebui să primească un salariu de 1600 de dolari, pe când businessmanii au fixat pentru miniştri o leafa de 2300 de dolari. Un funcţionar de rând ar trebui să primească un salariu de cel puţin 560 de dolari în viziunea oamenilor simpli şi 685 de dolari în opinia businessmanilor.
Vă mulţumim. Interviu de Galina Munteanu
Comentarii:17.05.2008 09:14:20: anonymous
|