30 aprilie 2008
Corupţia şi media

Deja nu ne mai miră că unii jurnalişti iau bani pentru interviuri de la politicieni sau se bucură de favoruri (cum ar fi vacanţele la mare) pentru reportaje care laudă anumite produse şi servicii, fără marca „publicitate”… La fel de fireşti par şi explicaţiile că „are de întreţinut o familie”, „trebuie să se descurce el/ea cumva”, „nu e chiar atât de grav că trece peste nişte principii” şi… şirul justificărilor poate continua.

Numai că acest şir, dincolo de formă de supravieţuire sau asigurare a unui trai decent, este şi o formă de corupţie, jurnalistul sau managerul de presă uitând de „interesul/binele publicului” şi preocupându-se mai mult de nevoile personale. Acest lucru îl face vulnerabil, înainte de toate, în faţa celor care vor mai dori să-i cumpere tăcerea sau să-i solicite serviciile de lustruire a imaginii, dar şi în faţa oamenilor pentru care scrie. Prin urmare, auto-cenzura sau propriile limitări în alegerea subiectului, în formularea întrebărilor (cu o doză sporită de menajament) sau în selectarea faptelor iau locul libertăţii interne de care trebuie să se bucure un jurnalist pentru a-şi face meseria competent şi corect.
Sunt reglementările şi normele deontologice suficiente sau nu întru menţinerea acestei libertăţi interne? La ce bun o presă independentă şi echilibrată, dacă omul de rând se mulţumeşte cu minciunile zilnice oferite de mass-media manipulante? Iată doar câteva întrebări cărora le lipseşte un răspuns univoc şi care ar trebui discutate mult mai larg la Cluburile de presă sau cu alte ocazii ce reunesc reporterii şi managerii. E limpede însă că respectul pentru norme editoriale devine poate cel mai apreciat lucru în ani şi elementul definitoriu pentru imaginea unei instituţii media. Implicit, reglementările interne devin măduva acestei organizaţii şi cartea de vizită în faţa cititorilor, ascultătorilor sau spectatorilor. În ce priveşte situaţia proastă a jurnalismului din Moldova, aceasta se înscrie într-o criză mai mare culturală şi educaţională prin care trece întreaga societate. Jurnalistul îşi are responsabilitatea sa, care poate fi redusă sau, din contra, însemnată, în funcţie de înţelegerea pe care o are asupra activităţii sale. Pe cît de idealistă ar suna această pedalare pe etică şi valori, pe atît de necesară!

Liliana Viţu, raport „Freedom House”, Republica Moldova