1 decembrie 2006
Casa de la ţară pentru musafirii de peste mări şi ţări sau afacerea nouă pentru satul moldovenesc — turismul rural

După cum ne-am înţeles prin intermediul ziarului pe care îl înmuieţi chiar acum între degete ("Fermierul" nr. 153 din 17 noiembrie a.c.), ne sfătuim cu dumneavoastră dacă putem face bani nu numai din grîu, struguri şi porumb. Ce ziceţi să le oferim musafirilor de peste mări şi ţări casele noastre de la ţară, cu toată bunăvoinţa, bineînţeles pe bani corecţi din ambele părţi. Vă rugăm din suflet să ne scrieţi părerile şi sfaturile dvs. Vă vom fi foarte recunoscători şi vă muţumim anticipat pentru participare activă la dezbaterea ideilor noastre. Părerile cele mai bune, le vom anunţa la toată suflarea credincioasă.

Aşadar, bate la hotarul ţării o nouă afacere, care ne-ar aduce bani în visteria proprie şi a ţării. Ne referim la turismul rural, sau cel din satul moldovenesc. Îi oprim pe cei ce gîndesc: ce să le arătăm? Uitaţi că nu avem catedrale şi muzee, teatre şi colisee. Poate că nici nu avem nevoie de ele, ar fi un vis ireal. Dar le putem arăta la musafiri şi oferi ce avem - viaţa de la ţară. Rîdeţi? Aveţi dreptul, numai că vă avertizăm — este o realitate, iar cei care se vor apuca printre primii de aşa ceva, vor fi domni pe viitor, şi deja există exemple în acest sens.

Oamenii care stau zile, săptămîni, luni şi ani în case etajate, au mult soare şi climatizoare la geamuri, ape minerale în sticle din plastic şi mult fum în plămîni de la propriile maşini. Dar mai au şi bani, de care avem noi nevoie. Noi avem, invers, ce nu au ei: case mici, dar calde şi plăcute, curţi largi şi pline cu păsări şi animale, grădini cu flori naturale şi alte minuni care i-ar impresiona pe orăşeni. Dar nu avem, ceea ce au ei mai mult — bani. De aceea, se propune a face schimb, fiecare cu ce are. Numai că, pentru ca să vină musafirul sau turistul în casa gospodarului şi să lase cu plăcere banul, apoi tradiţionala casă cu ogradă sau curte, pivniţă şi grădina de după casă cu de toate, trebuie transformată în rai. Nici nu vă închipuiţi cît de repede cresc populaţiile oraşelor şi cît de mult îşi doresc ei o gură de aer curat şi cîteva zile liniştite. În sfîrşit, o criză mare au cu timpul pentru dormit. De aceea, în primul rind, să doarmă cît vor, fără uruitul tramvaielor şi avioanelor, pentru a-i descărca de stres, agitaţie şi nervozitate. Vă asigur, că mulţi vor prefera "culorile" oferite de curtea unui gospodar, decît o prăjeală pe ţărmul mărilor, care se fac tot mai murdare şi frecvent interzise din diverse motive. Cu siguranţă, le-ar place curtea cu găini şi grijuliul cocoş - ceasornicarul vecinilor. Le-ar place fîntînile şi izvoarele cu apa strecurată nu de filtru şi cărbuni, ci de filtrul pămîntului. Ei vor iarba deasă şi înfloritoare, care mîngâie cu roua dimineţii picioarele opărite de pantofii scumpi. Ei vor cuptoare cu plăcinte aburinde pe vatra cu cenuşa din lemnul ars. Ei vor sarmale şi lapte de vacă sau capră, cald de la pulpă şi nu încălzit la cuptorul cu microunde. Ei vor nu numai să vadă, dar şi să intre, să guste din averile pivniţelor cu butoaie îngreunate de vinurile în toate culorile timpurilor şi gusturilor moldoveneşti. Ei vor murăturile gospodăreşti şi porcii graşi de la Crăciun.

Oamenii din străinătate, au de toate şi mult mai ieftine, fiindcă sunt toate la plic din plastic, ulcior, cană, mai nou şi linguri şi furculiţe din plastic, în loc de cele din inox cel puţin. Şi tot aşa… Pe lîngă toate, mai umplem curtea cu linştea cea de ţară, cînd se aude cum melodiază greierul cîntăreţ, mugetul de vacă sau cîinele din curte. Nu uitaţi să ştergeţi praful de pe lada cu zestre, intenţionat uitată la îndemnul ruşinii nedemne faţă de tradiţia neamului şi înlocuită cu mobilă mirositoare de lacuri scumpe şi otrăvitoare. În una din camerele-muzee, întindeţi stativele de ţesut pentru curiozitatea musafirului şi mai plimbaţii ochii pe sub icoane ca să vadă respectul pentru Cel de Sus prin crăciunelul uscat de vreme. Iată doar cîteva din cele ce am putea să le dăm musafirilor din străinătate. Dar pentru asta trebuie să scoatem baliga din curtea sau de la poarta casei. Să ne facem o toaletă demnă de persoana noastră. Poate să fie şi tradiţionala în curte, numai să fie aranjată gospodăreşte. Mai trebuie să ne fie curtea plină de podoabe naturale - florile, cum este casa mare cu "podoabe" scumpe. O apă curată din fântîna pietruită şi cumpăna ca o coroană de-asupra "creşteteului" ei. Mai trebuie cărări în grădina plină cu legume şi fructe, aranjate, şi nu chinuite în soare şi fără aspect de sănătate. Mai trebuie să revenim la "carnea" pămîntului, care ne dă lut şi lemn, din care ne turnăm sănătate, şi nu otravă. Mai trebuie să avem orătănii de tot felul, dar bine îngrijite şi sănătoase. Pe lîngă car-ul (eng. car — maşină) luxos, ne mai trebuie şi un car adevărat, cu boi, şi o căruţă măcar cu-n cal, ca să-i plimbăm cu careta ţărănească.

Cînd va veni musafirul-turist, să-i dăm de toate şi pe săturate, bineînţeles la preţul care-l stabilim împreună. Cred în turismul rural foarte mult. De fapt, el cîndva a fost, sute de ani în urmă, fiindcă în istorie se spune cum veneau europenii şi vînau în aceste locuri, fiindcă era multă vegetaţie şi sălbătăciune. Din memoriile unui turist de acum 250 de ani, impresionat de Moldova, se poate afla despre vegetaţia sau plantele care ascundeau trupul cerbului şi-i vedeau doar coarnele bătrîne de pe fruntea mîndră. Unde ne sunt "podoabele" naturale ale ţării, care ne-ar putea salva de sărăcia falsă, care ne place să o tot folosim ca şi carte de vizită pentru ţară?! Bine-ar fi să ne unim între neamuri, între sate şi mahale întregi şi împreună cu primarul, consultantul, părintele, directorul şcolii, liderii şi ceilalţi demnitari şi gospodari care mai sunt în sat să ne gîndim ce facem cu satul. Îl îngropăm în sărăcie, sau ne schimbăm atitudinea faţă de el şi viaţa noastră?

Universitatea deja a deschis specialitatea Turism rural. Dar unde vom duce turiştii, dacă nu avem sate pregătite pentru aşa ceva? Tot în restaurantele din Chişinău sau crîşmele de pe marginea drumurilor? Oraşul fură cultura de la ţară şi face bani grei pe înţeleciunea poporului. Aproape toate restaurantele îşi decorează incintele cu bijuteriile vieţii de la ţără. O fac nu pentru că-s patrioţi. Scuzaţi adevărul, drept în cot îi doare Ţara, propriul buzunar îi interesează şi mai mult nimic.

Omul de la ţară nu prea merge la restaurantele capitalei, dar trebuie să ştie că, pe lângă icoane, care în localuri servesc pentru decor şi nu pentu rugăciune, mai stau ulcioare, străchini, oale, diverse vase şi unelte, cociorve, lopeţi de cuptoare, mături, ştiuleţi de porumb, cunune de usturoi, ceapă, cimbru, busuioc, ardei iuţi uscaţi, renumitul cuptor la un colţ, covoare, peretare, goblene în rame şi tablouri croşetate cu aspectul ţării, scaune şi mese împletite din răchită, şerveţele croşetate şi tot aşa. Iar satul pierde. Or, casa multor gospodari ar putea fi folosită ca restaurant, cel puţin pe vară, că oricum unii au chiar palate, pentru lauda satului, dar tot în saraie sau în căsoaie trăiesc. Dar, atenţie, o singură casă din sat nu poate da satului statut de "sat turistic". Sunt necesare măcar 10-15 gospodării. După ce vă pregătiţi cu de toate pentru "turismul de o vară", cu musafiri peste musafiri, scrieţi în ziare şi pe internet cine sunteţi şi ce servicii prestaţi. Să nu vă pară o povară, informaţia şi reclama sunt foarte importante. Mai puneţi copiii să înveţe la şcoală acele 200-300 cuvinte în engleză, de care veţi avea nevoie să-i spuneţi străinului de găină, pîine, lapte etc. Şi veţi avea clienţi, iar banul va veni, deci, sărăcia va muri.

Aşadar, iată o altă cărare de salvare din peştera în care am fost ţinuţi peste 70 de ani. Peştera în care am uitat şi dezvăţat cum se rînduiesc pămînturile, cum se creşte pîinea, se fac vinurile boiereşti şi merele domneşti, oile cornute şi cîinii bărbaţi, găinile moţate, pruncii învăţaţi, bătrînii săturaţi, taţii şi mamele se păstrează însuraţi, şi la urmă de propriile veţi din plin remuneraţi.

Asea Timuş